Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Doina_1

Mesajul președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Elena Federovici, cu ocazia Zilei Naționale a României:

Dragi botoșăneni,

Ziua de 1 Decembrie este cea mai importantă zi a neamului nostru. Este o sărbătoare cu profundă încărcătură istorică şi democratică, fiind cea în care acum 103 ani s-a schimbat destinul poporului român. Marea Unire de la 1918 a fost expresia voinței și curajului tuturor românilor, indiferent de culoarea politică, încununând cu succes procesul unificator început de pe meleagurile Moldovei și continuat pe cele ale Munteniei în 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept unic domnitor al celor două provincii istorice. Energia mobilizatoare a oamenilor din acea vreme și-a pus amprenta pe dezvoltarea democratică a României, chiar dacă Europa traversa, poate, cele mai complicate vremuri ale istoriei sale.

Pentru fostele judeţe Botoşani şi Dorohoi, participarea la Războiul de Întregire a României a însemnat, între altele, o prezenţă militară masivă pe fronturile de luptă, jertfa fiilor acestor locuri însumând, potrivit unui bilanț al vremii, 7.269 morţi, 2.297 dispăruţi, 1.260 invalizi, 10.277 orfani şi 6.543 văduve de război. 

Din păcate, nici acum nu traversăm cele mai liniște vremuri. Este pentru al doilea an când ziua de 1 Decembrie ne găsește mai „distanțați” ca niciodată. Pandemia, mizele politice și cele personale au măcinat mărunt, dar mult la unitatea noastră ca neam. Am uitat prea repede și prea ușor sacrificiile pe care le-au făcut înaintașii noștri pentru a ne lăsa o „Românie dodoloață”, dar, de-a lungul anilor, am demonstrat că avem capacitatea de a renaște din propria cenușă. Este momentul să o facem din nou!

Avem această șansa acum și nu trebuie să o irosim!

Fiecare dintre noi poate contribui la schimbarea cursului istoriei! Nu trebuie decât să ne amintim de visele înaintașilor noștri și stă în puterea noastră să ne schimbăm soarta! 

Dragi botoșăneni, așa cum spunea Gheorghe Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, „lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare”.

Este momentul să privim împreună viitorul cu încredere și doar uniți vom putea determina un destin măreţ pentru România. 

LA MULȚI ANI, DRAGI BOTOȘĂNENI!
LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Doina_1
DorohoiNews.ro, 01-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro