Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Pentru prima dată de la constituirea organismului, şedinţa Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice a avut loc la Dorohoi, în urma solicitărilor venite din partea Sindicatului Judeţean al Pensionarilor Botoşani.

Astfel, în dimineața zilei de miercuri, 27 iunie 2018, preşedintele Sindicatului, Maria Paraschiv, Dumitru Gireadă, responsabil de activitatea pensionarilor din municipiul Dorohoi din partea SJP, alături de alţi pensionari din cel de-al doilea municipiu al judeţului, i-au chestionat pe directorii sau reprezentanţii instituţiilor cu care colaborează - Casa de Asigurări de Sănătate, Casa de Pensii, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

La întâlnirea ce a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei a participat şi prefectul Dan Şlincu precum şi primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu. Printre problemele ridicate de pensionari a fost cea a fondurilor alocate de CASS în domeniul paraclinic, în condiţiile în care, reclamau pensionarii, medicii specialişti refuză să recomande analize de imagistică medicală. Un alt punct pe ordinea dezbaterii a fost numărul mic de pensionari din Dorohoi care beneficiază de bilete de tratament în staţiuni precum şi cuantumul pensiei.

O noutate legislativă a fost adusă de Cristina Anton, directorul Casei de Pensii, care a explicat celor prezenţi că noul Regulament General privind Protecţia  Datelor (GDPR) determină schimbări în modul de gestionare a informaţiilor personale. Ca atare, pe cupoanele de pensii, ultimele patru cifre din CNP sunt înlocuite cu litere, tocmai pentru protejarea acestor date. Un aspect ridicat de Maria Paraschiv a fost acela că unii factorii poştali nu mai duc la destinatari corespondenţa, ci o lasă în cartier, trimiterile, fie că vorbim de scrisori sau cupoane de pensii, ajungând foarte târziu sau niciodată la pensionari. Prefectul Dan Şlincu va media o întâlnire între preşedintele Sindicatului şi directorul Oficiului Judeţean de Poştă Botoşani, pentru a se lua măsuri cât mai urgente. 

La finalul întrevederii, primarul Dorin Alexandrescu le-a spus pensionarilor că, dat fiind că sediul pe care îl foloseau până acum a devenit inutilizabil, a propus reabilitarea unei alte clădiri, tot din centrul municipiului, care ulterior să fie folosită drept club al pensionarilor dorohoieni dar şi drept loc de consfătuiri cu reprezentanţilor autorităţilor. Prefectul Dan Şlincu a propus ca întâlniri consultative cu pensionarii din zona Dorohoiului să aibă loc semestrial, astfel încât şi aceştia să poată obţine răspunsuri directe de la şefii serviciilor publice deconcentrate sau de la reprezentanţii autorităţilor locale sau judeţene.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1234
DorohoiNews.ro, 27-06-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.06.2018 la 23:12

Cunoscutele sedinte de partid unde se pierde timpul degeaba. Asta avem pentru ca asta meritam!

28.06.2018 la 07:11

Cei cu probleme grave sunt la azil însă nu au parte de liniște și somn din cauza tinerilor care petrec în parcarea de la cabana Brazi sau a celor din zona, fără bun simț și somn, care fac fel de fel de zgomote la ore mult prea mici, 5_6 dimineata sau mult prea tarzii: 22_23.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro