Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi lucrari strada05

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o glumă venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru.

Redăm integral acest text:

„Ca urmare a lucrărilor de modernizare și reabilitare din cadrul proiectului „Reabilitarea şi modernizarea urbană a municipiului Dorohoi”, utilajele care lucrau pe strada Dimitrie Pompeiu, în vecinătatea blocului turn, au scos din pământ două bucăţi de şină de cale ferată. Dorohoienii care au tranzitat miercuri această zonă, printre care şi subsemnatul, acei cărora ni se spune GURĂ CASCĂ, uimiţi de amploarea lucrărilor (lucrări despre care am fost anunţaţi – chiar de către redacţia dumneavoastră - că se fac, DAR - după începerea lor), am început cu toţii să ne dăm cu părerea... Unii, spuneau că se scurmă pentru a scoate piatra cubică, care are o oarecare valoare pe piaţa neagră... Alţii, că se face un pasaj subteran, fiind o zonă aglomerată... Dar, majoritatea au fost de părere că în trecut, oraşul nostru a avut tramvai (din ăla tras de cai), iar acestea sunt şinile care au rămas îngropate. Oare aşa să fie ? Să fi avut Dorohoiul tramvai ?”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

Reamintim cititorilor noştri, dacă sunteţi martorul unor evenimente importante, vă rugăm să ne contactaţi la Tel: 0740.711.811 sau Email: [email protected]

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi lucrari strada05Dorohoi lucrari strada01Dorohoi lucrari strada02Dorohoi lucrari strada03Dorohoi lucrari strada04
DorohoiNews.ro, 06-08-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.05.2018 la 10:37

Arderea resturilor din curti este necesra deoarece onor primaria dupa ce ca a marit taxele de ridicare a gunoiului a sistat ridicarea resturilor vegetale.Întelegem ca era necesara marirea taxelor ca sa aiba dumneleor salarii mai mari dar de ce sa fim noi nevoiti sa ardem resturile vegetale.În orice tara civilizata autoritatile ridica toste deseurile.A dar am uitat la Dorohoi nu mai suntem în ultima perioada în o tara civilizata .Cred ca la alegeri trebuie sa ne gândim pe cine alegem în frunta urbei noastre Poate un om mai deschis la j modul cum se face gospodarirea localitatii .Si in primul rând sa dea afara asa zisii consiliericare fac propuneri rupte de realitate.

19.05.2018 la 21:48

Satira: Lasa ba sunteti invatati cu traiul greu in tarana, fara apa si wc, ori vreti sa traiti ca noi pe chetre? Sa se mature usor si zilnic strazile, poate doriti parcuri sa se joace copilasi, sa se ridice gunoiul zilnic, creasme berechet? Platiti la fel ca noi impozitele si gunoiul...doar ca tot pentru noi cei din oras "sa traim bine!"

19.05.2018 la 13:16

Nova ApaServ!!! Multumim pt. tot ce faceti pt. noi!!!!!!!!!Ati distrus tot orasul,ne distrugem masinile,dar platim cu stoicism si ce consumam si ce nu.platim si pierderele voastre,nu avem apa curenta de cele mai multe ori pt defectiuni dar...,,Societatea Nova Apaserv își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus,,.Primaria Tace.Multumiri Tuturor!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro