Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festival Egalitatii Sanselor

FESTIVALUL EGALITĂȚII ȘANSELOR este un festival concurs, organizat de Asociația „INIMI LA UNISON” în parteneriat cu Liceul Tehnologic Sf. Stelian Botoșani, evenimient adresat în egală măsură elevilor din școlile speciale, celor cu cerințe educative speciale integrați în învățământul de masă, elevilor cu deficiențe locomotorii și senzoriale, precum și persoanelor private de libertate (din penitenciare).

Pentru înscrierea în festival, puteţi solicita Fișa de înscriere și Acordul de parteneriat la nr. de telefon: 0744761221 sau trimițând un e-mail pe adresa [email protected], data limită pentru înscrieri fiind: 22 februarie 2013.

Concursul cuprinde două secțiuni:

Secțiunea 1: Expoziții – deschise în perioada 9 martie – 15 aprilie 2013 în cele 6 sedii al instituțiilor partenere:
Creații literare în versuri sau în proză
Pictură – icoane, desene, compoziții plastice având ca temă PRIMĂVARA
Abilități manuale (cusături tradiționale, împletituri, goblen, colaje, lucrări realizate în tehnica origami, quilling, jucării, etc.)
Fotografie

La această secțiune pot participa:
a) elevi cu CES și cu deficiențe asociate din școlile speciale;
b) elevi cu CES din școlile de masă;
c) elevi cu deficiențe locomotorii și senzoriale;
d) persoane private de libertate (penitenciar);

Lucrările de la Secţiunea 1 vor fi trimise până vineri, 8 martie 2013 pe adresa: Răileanu Alina Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoşani, str. D. Rallet nr.6, cu menţiunea: PENTRU FESTIVALUL – CONCURS INIMI LA UNISON.

Secțiunea 2: Spectacol – concurs cultural SUFLET DE ARTIST
Interpretare vocală/instrumentală (muzică populară, folk, ușoară – individual sau colectiv)
Dans – popular traditional, etno, modern, sportiv, tematic, balet, dans de societate, latino, etc.
Teatru scurt, scenetă, teatru de păpuși, moment literar-artistic, recitări, monolog.

La Secțiunea 2 sunt invitați să participe:
a) elevi cu CES și cu deficiențe asociate din școlile speciale;
b) elevi cu CES din școlile de masă;
c) elevi cu deficiențe locomotorii și senzoriale;
d) persoane private de libertate (penitenciar);
e) elevi din școlile de masă care fac echipă cu elevi cu cerințe educative speciale din școlile speciale sau din cele integratoare, cu copii aflați în evidența unor O.N.G.-uri(cel puțin jumătate din membrii grupului să fie elevi cu cerințe educative speciale)

La această secțiune se poate participa:
a) direct – cu evoluție pe scenă;
b) indirect – cu înregistrarea momentului artistic pe suport electronic ( DVD) și trimiterea până la data de 8 martie 2013 la adresa: Răileanu Alina, Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani, str. Dimitrie Rallet nr. 6, cod. poștal 710 702.

Rugăm ca materialele filmate să fie într-un format care să permită deschiderea cu VLC sau cu Windows Media Player.

Jurizarea se va face după o fișă de evaluare în timpul concursului pentru concurenții care participă direct, iar pentru cei care participă indirect, în perioada 18-25 martie de către un juriu format din organizatori şi parteneri la fiecare categorie de participanți în parte, pe subsecţiunile precizate.
Se vor acorda Premiul I, II, III, mențiuni, premii speciale, premii de popularitate (atât pentru participarea directă, cât și indirectă), precum și TROFEUL FESTIVALULUI. Juriul poate hotărî neacordarea unor premii sau acordarea mai multor premii I, II, III. Se va acorda un singur TROFEU AL FESTIVALULUI .

Trofeul va fi câștigat de un concurent/un grup/ o formație cu participare directă la festival. În vederea bunei desfăşurări a evenimentului vă rugăm să confirmați primirea invitației printr-un e-mail pe adresa menționată în care să ne precizați, până pe data de 22 februarie 2013, intenția dumneavoastră de a participa la festival în mod direct sau indirect. Totodată vă rugăm să trimiteți și fișele de înscriere în concurs completate. Acordul de parteneriat înregistrat, semnat și ștampilat îl trimiteți cu DVD-ul. Noi vi-l trimitem apoi prin e-mail, scanat, împreună cu diplomele. Cei care veți participa direct, vă rugăm, aduceți Acordul în ziua festivalului. Prof. ALINA RAILEANU – Coordonator proiect

AȘTEPTĂM SĂ NE CONTACTAȚI !

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Festival Egalitatii Sanselor
DorohoiNews.ro, 16-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro