Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

focul_sfant

Miracolul s-a produs şi anul acesta. Lumina sfântă a pogorât în Biserica Sfântului Mormânt. Zeci de mii de credincioşi au mers la Ierusalim pentru a asista la minune. Focul Haric se aprinde, în fiecare an, în Sâmbăta Patimilor. Lumina Sfântă coboară pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari. Locul a fost verificat pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt a fost pecetluit cu ceară.

În fiecare an, creştinii ortodocşi din toată lumea sunt în aşteptarea miracolului care se întâmplă la Ierusalim - pogorârea Luminii Sfinte, care aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Zeci de mii de pelerini merg la Ierusalim pentru a asista la minune, alături de milioane de telespectatori din întreaga lume. Diseară, Lumina Sfântă va fi adusă şi la Chişinău, la Catedrala Naşterea Domnului, de unde va fi împărţită credincioşilor. Focul Haric se aprinde, în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta dinaintea Paştelui Ortodox. Lumina Sfântă coboară pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari.

Locul este verificat pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt este pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de o procesiune numeroasă, înconjoară Mormântul de trei ori. Apoi, coboară de unul singur, cu două lumânări stinse, şi se roagă în genunchi.

Martorii spun că, în prima jumătate de oră după ce se aprinde, Focul Sfânt nu frige şi nu arde părul sau pielea. Se spune că dacă în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii.

Totuşi, de-a lungul timpului au existat controverse în privinţa acestui fenomen. Când Ierusalimul a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţimea ortodoxă şi au descoperit că miracolul a încetat să se mai producă. Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Bauldouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt.

Pentru că Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, fiind controlat de autorităţile israeliene, există unii sceptici care spun că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânările pe care acesta le ia în Biserică. Ei spun că acestea sunt împregnate cu fosfor alb care poate să ia foc spontan în contact cu aerul umed. Sursa: romaniatv.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

focul_sfant
DorohoiNews.ro, 20-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.04.2014 la 00:05

Slava Tie Doamne! HRISTOS A INVIAT!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro