Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sfintire troita

Se spune că fiecare timp, fiecare frântură a mersului lumii, își are oamenii ei, prin care firescul vieții unei comunități, mai mari sau mai mici, se împlinește. Așa a început să prindă viață o bună nădejde... acum aproape mai bine de 80 de ani, când într-un sătuc, așezat la marginea Dorohoiului, câteva familii de oameni, cu frica lui Dumnezeu și buni gospodari, au pus mână de la mână din puținul lor și au ridicat o troiță, falnică pentru acele timpuri, înaltă de aproape 4 m, din lemn de stejar, care avea să le poarte amintirea peste vremuri.

Troița a fost sfințită în anul 1937 și avea ca rost să străjuiască cimitirul înființat prin jertfa a doi gospodari: V. Alexa și C. Codreanu. care, după mărturiile celor mai în vârstă, dar şi a documentelor găsite în arhiva protopopiatului, au donat Bisericii, un teren de 716 mp pentru acest scop.

De atunci și până prin anii 70, troița din Dealu Mare a fost în mijlocul credincioșilor, fiind mutată pe locul de biserică în vatra satului ca mărturie a credinței și a jertfelniciei lor. Înaintea ei s-au adunat în zilele mari de sărbători, s-au rugat și s-au închinat Bunului Dumnezeu pentru întărire și pază de toată primejdia cea rea. De atunci, troița ridicată cu atâta strădanie a fost păstrată în clopotnița din cimitir.

În ultimii ani, cu ajutorul domnului Octav Rusu, din municipiul Dorohoi, căruia îi transmitem recunoștința și mulțumirile noastre, troița de altădată, deși mult afectată de intemperii, a fost restaurată și consolidată pentru a-și continua destinul. Acum este așezată la loc de cinste, lângă noua biserică a cimitirului cu hramul ”Înălțarea Domnului” și va fi sfințită la ceas de seară, după slujba Vecerniei Înălțării Domnului, hramului cimitirului din Dealu Mare.

Credincioșii din parohie, fii satului și toți cei legați sufletește de acest loc de odihnă veșnică, vor avea posibilitatea  să aprindă o lumină: o candelă, o lumânare, la troița care poartă pe trupul ei numele ctitorilor săi și să înalțe o rugăciune pentru sufletele lor. (Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sfintire troitasfintire troita (2)sfintire troita (3)sfintire troita (4)sfintire troita (5)
DorohoiNews.ro, 26-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro