Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Spre deosebire de alte competiții, Concursul „Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro” are meritul de a-i provoca și de a-i menține în formă pe iubitorii matematicii, chiar și în vacanță, până spre mijlocul lunii august, când are loc ultima sa etapă.
Concurenții, neobosiți atleți ai raționamentelor, sunt antrenați în parcurgerea traseului final, o cursă deloc facilă, ale cărei obstacole, metaforic vorbind, sunt problemele de matematică, a căror rezolvare implică exercițiu constant, logică, sclipire și, firește, un munte de motivație.
Cu alte cuvinte, concursul în toată desfășurarea sa e un adevărat maraton care, iată, se apropie de final. Şi în acest an, trei elevi ai Şcolii Gimnaziale ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi s-au calificat la etapa finală a Concursului ,,Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro” care se va desfăşura în Tabăra Naţională de la Câmpulung Muscel, în perioada 14 – 19 august 2017.
Competitorii sunt Ştefan Apetrei, Andrei Sebastian Istrate şi Ana Maria Pădurariu, elevi din clasa a IV-a A. În cadrul concursului, aceştia au rezolvat 64 de probleme din Gazeta Matematică ( publicaţie cu apariţie neîntreruptă din anul 1895) pentru clasele IV – V, probleme fixate de către organizatori şi alte 28 de pe site-ul www.viitoriolimpici.ro, distribuite în 7 teste online.
Până la această etapă, concursul s-a desfăşurat în perioada septembrie 2016 – aprilie 2017 şi a pus în valoare pasiunea copiilor pentru matematică şi, mai ales, calităţile lor de ,,alergători de cursă lungă”.
În cadrul acestei ediţii, la nivelul clasei a IV-a, din cei 67 de concurenţi din toată ţara, 17 s-au calificat pentru etapa finală; dintre aceştia, elevii şcolii noastre ocupă locurile 8, 9 şi, respectiv, 10.
Rezultate notabile au obţinut şi elevii Francesca Aniculăesei şi Răzvan Avîrvărei, din aceeași clasă, precum şi Rebeca Cucu, Alberto Damian Adochiţe, Teona Gheorghiescu şi Rareş Moşneguţu din clasa a V-a A. Toţi aceşti elevi au fost recompensaţi deja cu diplome ale Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, organizatoarea acestui concurs aflat la a VIII-a ediţie.
Unele dintre problemele cu grad ridicat de dificultate rezolvate de elevi în cadrul concursului au stârnit energii creatoare printre colegi, părinţi şi profesori.
Deşi este vacanţă, vă provocăm cu o astfel de problemă:
„Completaţi pătratul din figura de mai jos astfel încât suma numerelor de pe fiecare linie, fiecare coloană şi fiecare diagonală să fie aceeaşi.”
4 | ||
8 | 6 |
(Problema 3, etapa 7)
Participantă şi în 2016 la etapa finală a acestui concurs, eleva Ana Maria Pădurariu și-a exprimat speranța în reușită și progres, afirmând: „Anul trecut, am obţinut Menţiune şi Premiul special pentru cel mai tânăr participant. Sper, în acest an, să cresc cu adevărat!”
Urăm succes micilor matematicieni ai şcolii în această competiţie naţională la care vor participa alţi 180 de elevi din clasele IV- XII!
Mamă, tata de ce este chel?
- Oameni fără păr sunt mai deștepți.
Dar tu de ce ai așa mult păr în cap?
- Taci și mănancă!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.