Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

festivalul toamnei

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” din Brăești au sărbătorit vineri, 27 octombrie 2017, anotimpul toamna printr-un festival dedicat acestei perioade a anului. 

Scopul activității a fost încurajarea la preşcolari și școlari a unor sentimente de dragoste faţă de natură şi dezvoltarea simţului estetic prin familiarizarea acestora cu creaţiile plastice dedicate anotimpului toamna și transformările care au loc în mediul înconjurător, aplicarea unor tehnici diferite pentru realizarea creaţiilor plastice inspirate de acest anotimp. 

Elevii unității școlare, îndrumați de cadrele didactice și susținuți de părinți, au realizat un spectacol ce a constat în organizarea de mini-recitaluri, dramatizări, recitarea unor poezii dedicate acestui anotimp colorat și bogat, dar și realizarea unor expoziții cu desene, fructe, legume și flori specifice toamnei. În plus, elevii clasei a III-a, coordonați de înv. Nistor Andra și ajutați de părinți, au organizat o tombolă și o degustare din bucatele toamnei: plăcinte cu mere, cu dovleac și prăjituri.

Programul „Festivalului toamnei” a constat în:
Prichindeii de la grădiniță au interpretat cântece dedicate toamnei și au recitat poezii. Îndrumător: educ. Bejenaru Mihaela.

Clasele I, a III-a și clasa pregătitoare au pregătit Valsul toamnei și un moment poetic dedicat toamnei. Îndrumători: prof. Olaru Camelia, prof. Andrei Diana, înv. Nistor Andra.

Clasa a II-a a interpretat piesa de teatru: „Scandal în oala cu ciorbă”. Îndrumător: prof. Bajureanu Adina.

Clasa a V-a: cântece de toamnă: A venit pe dealuri, toamna și Coboară toamna. Îndrumător: prof.-diriginte Stanciu Luminița.

Clasa a VI-a: melodia Lasă-mi, toamnă, pomii verzi interpretată de eleva Apetrăriței Denisa-Iuliana. Îndrumător: prof.-diriginte Aniculăesei Simona.

Clasa a VII-a: melodia Emoție de toamnă interpretată de eleva Oniciuc Diana. Îndrumător: prof.-diriginte Istrate Alina

Clasa a VIII-a a recitat poezii dedicate toamnei. Îndrumător: prof. Burlacu Răzvan.

Toate aceste lucruri au fost completate de organizarea concursului Miss și Mister Toamna 2017, la care au participat elevi din fiecare clasă, câștigătorii fiind premiați cu diplome și dulciuri. 

Activitatea a fost coordonată de înv. Nistor Andra, la care au colaborat directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Coman”, prof. Marinela Olariu, și celelalte cadre didactice din instituția școlară. (A consemnat pentru dorohoinews.ro prof. Simona Aniculăesei)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

festivalul toamneifestivalul toamnei (2)festivalul toamnei (3)festivalul toamnei (4)festivalul toamnei (5)festivalul toamnei (6)festivalul toamnei (7)festivalul toamnei (8)festivalul toamnei (9)
DorohoiNews.ro, 28-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări
Ne mărim echipa! Grande Optique Dorohoi angajează consilieră vânzări (fete). Beneficii oferite: - ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare și casier

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare și casier
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare și casier. Detalii la ...

Angajăm tâmplari cu experiență

Angajăm tâmplari cu experiență
PRO CASA angajează tâmplari cu sau fără experiență. Detalii la PRO CASA Mobilă, lângă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro