Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cri cri cri toamna 07

Acum la sfârșit de toamnă când iarna își face simțită prezența la tot pasul, „Piticii” Grădiniței cu Program Prelungit „Alba ca Zăpada”, au finalizat proiectul „Cri, cri, cri, toamna gri/Tu ne-aduci doar bucurii”.

De la începutul acesteia copiii, au admirat paleta culorilor printr-o drumeție în  pădurea Sendriceni, au simțit aroma fructelor de toamnă,  vizitând livada din aceeași localitate sub directa îndrumare a domnului administrator Nicu Vasilică, au vizionat materiale PPT, cu imagini despre frumosul anotimp, au învățat poezii și cântece, au realizat chipul toamnei și bogățiile acestia prin creații plastice și practice. Împreună cu părinții au făcut salata de fructe, au realizat figurine hazlii din fructe si legume, au umplut coșurile Zânei, cu fructe și legume pe care le-au donat unor bătrânei din orașcu situație materială precară.

Ca modalitate de evaluare, au amenajat expoziția cu lucrările realizate pe parcursul derulării proiectului și au participat la Festivalul concurs „Toamna în cântec și culoare”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit nr.8, Dorohoi, la secțiunile interpretare și creație plastică.

Educatoarele grupei Maria Enache și Anca Enache mulțumesc părinților și colaboratorilor pentru sprijinul acordat în vederea realizării obiectivelor propuse.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cri cri cri toamna 07cri cri cri toamna 03cri cri cri toamna 04cri cri cri toamna 06cri cri cri toamna 01cri cri cri toamna 02cri cri cri toamna 05cri cri cri toamna 11cri cri cri toamna 08cri cri cri toamna 09cri cri cri toamna 10cri cri cri toamna 12cri cri cri toamna 13cri cri cri toamna 14cri cri cri toamna 15cri cri cri toamna 16cri cri cri toamna 17cri cri cri toamna 18cri cri cri toamna 19cri cri cri toamna 20cri cri cri toamna 21cri cri cri toamna 22cri cri cri toamna 23cri cri cri toamna 24cri cri cri toamna 25cri cri cri toamna 26cri cri cri toamna 27cri cri cri toamna 28cri cri cri toamna 29cri cri cri toamna 30cri cri cri toamna 31cri cri cri toamna 32cri cri cri toamna 33cri cri cri toamna 34cri cri cri toamna 35cri cri cri toamna 36cri cri cri toamna 37cri cri cri toamna 38cri cri cri toamna 39
DorohoiNews.ro, 29-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro