Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

buzau 3

„O limbă te va plasa pe un coridor pentru toată viața ta. Două limbi îți vor deschide toate ușile întâlnite” ‒ Frank Smith 

Fascinantul univers al teatrului se bazează pe o gamă largă de piese literare, implicit cărţi. Acestea reprezintă baza oricarei puneri în scenă a unei piese. Au ocazia să înveţe mai multe despre uimitoarea lume a literaturii, despre scriitori clasici şi nu numai, dar mai ales să descopere, de ce nu, pasiunea pentru citit!

Trupa de teatru „Micii amatori” a Şcolii Gimnaziale nr. 1 Cordăreni au avut oportunitatea de a participa la festivalul de teatru bilingv (română-franceză) Buzău, unde la ambele secţiuni au obţinut „Menţiune”.

Festivalul de teatru bilinvg Eugen Ionescu, ediţia a IX-a, a avut loc, în perioada 25-26 noiembrie la Teatrul George Ciprian Buzău, fiind organizat de Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Buzău şi Centrul Cultural Francofon Buzău.

La cele două secţiuni ale concursului au participat 31 de trupe de teatru şcolar din Buzău, Rm. Sărat, Piteşti, Vaslui, Alexandria, Craiova, Piatra-Neamţ, Mediaş, Botoşani, Brăila, Zimnicea şi Slobozia. Coordonaţi de d-na profesor Aiacoboaie Simona membrii trupei „Micii amatori” au prezentat în cadrul secţiunii de interpretare în limba franceză comedia „Saint Pancrace” scrisă de Dominique Vernet, care are acţiunea plasată în ziua de Crăciun, la slujba de duminică, unde preotul anunţă că statuia sfântului lor protector, Sfântul Pancrace, este foarte deteriorată şi sătenii trebuie să procure un nou sfânt, iar de aici începe o aventură plină de peripeţii în frunte cu primarul, preotul paroh, şeful de post şi adjuncţii, consilierul municipal, hangiul şi sculptorul. La secţiunea în limba română au interpretat sceneta „Dănilă Prepeleac” adaptare după povestea marelui scriitor Ion Creangă.

Distributia acestor piese fiind formatã din elevii:Rotaru Rareş, Onciu Laurenţiu, Ungureanu Andreea, Ionescu Cosmina şi Alexandru, Ionescu Casian, Arşin Diana, Abuhai Ionela, Covaliu Robert, Brînzilă Raluca, Haucă Vasilică şi Foceac Maria.

Îi felicit, pe aceastã cale, pe participanţii si organizatorii Festivalului de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu” de la Buzãu, precum şi pe pãrinţii care au susţinut aceşti minunaţi copii. Prof. Aiacoboaie Simona

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

buzau 3buzau 4buzau 5buzau 6buzau 7buzau 8buzau 9poza buzau 2poze buzau
DorohoiNews.ro, 30-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro