Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Spiru Haret 06

Având o temă actuală:mediul virtual și, cu precadere, utilizarea rețelelor de socializare în rândul tinerilor, proiectul cu titlul ”Awareness & Improvement of Social Media (SM) safe and rational use” 2019-1-IT02-KA229-062612_2, a debutat cu prima mobilitate, întâlnirile programate urmând a fi realizate pe parcursul următorilor doi ani școlari 2019-2021.

Alături de țările partenere – Italia (coordonatoarea proiectului), Portugalia și Polonia, reprezentanții Școlii din România s-au aflat timp de o saptamână, 19-26 noiembrie, în Turcia, gazdă fiind una dintre școlile gimnaziale din localitatea Karakabey, provincia Bursa. Orașul, cu o populație de cca 80.000 locuitori, se bucurăde o amplasare pitorească, la aproximativ 30 km de Marea Marmara.

La aceasta întâlnire de proiect inițială au participat doar cadre didactice insoțite de responsabilii din fiecare țară. Din delegația Școlii Gimnaziale ”Spiru Haret” au facut parte: directorul instituției Prof. Ursea-Baciu Ionel, Prof. Chicoș Elena (responsabil proiect), Prof. înv. primar Crețu Bianca si Prof. Apetrei Irina. 

Discuțiile au avut ca scop definirea și clarificarea temelor care vor fi abordateîn urmatoarele etape ale proiectului, stabilirea sarcinilor de lucru comune în perspectiva întâlnirilor viitoare dar și o mai bună cunoaștere a parteneri implicați. Astfel, am aflat cine suntem, ilustrând cele mai semnificative aspecte dinscolile pe care le reprezentăm, valorile pe care le avem în comun dar și lucrurile care ne deosebesc. Fiecare delegație a venit cu experiența proprie, cu idei utile, abordari diverse dar și cu deschiderea de a se imbogăți din ceea ce oferă ceilalți. 

Pe parcursul zilelor petrecute împreună am descoperit la gazdele noastre din Turcia, un colectiv deosebit,care alături de ospitalitate, au dat dovadă de seriozitate și implicare reală prin materialele și activitățile pregatite cu această ocazie.

Programul a inclusateliere de lucru, vizitarea școlii  din Karakabey, participarea la  programul artistic prilejuit de ”Ziua profesorilor”, vizite cu scop cultural dar și momente de socializare și destindere, toate având ca scop închegarea unei echipe șicrearea unei relații de prietenie între profesorii implicați în proiect.

Experiența din Turcia a fost doar începutul... Călătoria va continua cu cea de-a doua oprire, Portugalia, în luna martie 2020, atunci când alături de profesori, vor participa și 6 elevi ai școlii noastre. Aceștia vor avea șansa de a descoperi frumusețea relaționării reale cu tineri din alte părți ale lumii, prietenii pe care le vor păstra, folosind cu discernământ mediul virtual al rețelelor de socializare.

Echipa de proiect.

Disclaimer: „Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conținutul informației”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Spiru Haret 06Scoala Spiru Haret 08Scoala Spiru Haret 01Scoala Spiru Haret 03Scoala Spiru Haret 02Scoala Spiru Haret 04Scoala Spiru Haret 07Scoala Spiru Haret 05
DorohoiNews.ro, 02-12-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări
Ne mărim echipa! Grande Optique Dorohoi angajează consilieră vânzări (fete). Beneficii oferite: - ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare și casier

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare și casier
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare și casier. Detalii la ...

Angajăm tâmplari cu experiență

Angajăm tâmplari cu experiență
PRO CASA angajează tâmplari cu sau fără experiență. Detalii la PRO CASA Mobilă, lângă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro