Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

saptamana verde 01

Educația ecologică are menirea de a schimba percepția legată de faptul că natura ar avea resurse inepuizabile de autoreglare și regenerare, indiferent de impactul pe care îl are intervenția omului asupra ei.

Pornind de la această idee, în cadrul programului Săptămâna verde, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi au participat la o activitate în realizată în parteneriat cu Agenția Națională Pentru Arii Naturale Protejate (A.N.A.N.P.), Serviciul Teritorial Botoșani, având ca obiectivpromovarea ariilor naturale protejate din județul Botoșani, cunoașterea speciilor de plante și animale ocrotite și formarea atitudinii de a prețui și de a respecta mediul natural. 

Astfel, elevii au avut ocazia să afle care sunt instituțiile din România care se ocupă cu protejarea mediului înconjurător, ce rol au speciile de plante și animale pentru ecosistemele în care trăiesc și de ce este importantă conservarea biodiversității deoarece aceastacontribuie la furnizarea de oxigen, hrană și apă potabilă. 

Din prezentarea interactivă cu reprezentanții A.N.A.N.P. Botoșani (Șef serviciu – Paul Vieru și biolog – Maura Neagu), elevii au aflat că în județul Botoșani există 16 situri Natura 2000: 10 situri de importanță comunitară și 6 arii de protecție specială avifaunistică, adică 10% din suprafața județului. Astfel, pe harta județului nostru am putut identifica: Acumulările Rogojești- Bucecea, Lacul Stânca-Costești, Mlaștina de la Iezer, Iazurile de pe valea Ibănesei-Bașeului- Podrigăi, Pădurea Ciornohal, Dealul Mare- Hârlău, Stânca Ștefănești, Turbăria de la Dersca, Pădurea virgină de la Suharău- Darabani, Siturile de la Cordăreni- Vorniceni, Manoleasa. Acestea adăpostesc 15 specii de animale sălbatice de interes comunitar și 59 specii de păsări de interes comunitar, care necesită protecție și conservare. 

Deși, inițial, activitatea s-a stabilit ca vizită la Mlaștina de la Iezer, în apropierea orașului nostru, condițiile meteo nefavorabile au determinat purtarea unui dialog interesant și constructiv cu invitații noștri, având ca sprijin imagini cu specii de plante ocrotite și chiar filmulețe audio, care au permis elevilor să recunoască specii de păsări, precum buhaiul de baltă și cucuveaua, ascultând sunetele specifice emise de acestea în mediul lor de viață. De asemenea, elevii au recunoscut unele plante ocrotite, cum ar fi laleaua pestriță, papucul doamnei- specie de orhidee, tisa- arbore folosit pentru realizarea catapetesmelor în biserici. Apoi ne-au încântat privirea imagini cu animale deosebite surprinse pe teritoriul județului nostru, dintre care amintim: barza neagră, codalbul, prigoria, popândăul, rața lingurar, lebăda de iarnă. 

Angrenarea elevilor în  tematici ce abordează aspecte legate de capitalul natural al ariilor naturale protejate de pe raza județului Botoșani este necesară pentru însușirea unor norme de comportament ecologic care să asigure echilibrul dintre sănătatea individului, a societății și mediului, precum și formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă aceste norme.

Elevii au înțeles care este impactul activității omului asupra ariilor protejate și de ce capitalul natural  constituie  sursa principală de  servicii  ecologice și produse economice, iar această resursă trebuie menținută într-o stare cât mai bună în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. 

Prof. Budacă Corina-Mariana

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

saptamana verde 01saptamana verde 02saptamana verde 04saptamana verde 05saptamana verde 03
DorohoiNews.ro, 25-04-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro