Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incendiu la Pomirla_17

Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi marți, 18 iulie 2017, în jurul orei 12:00, pentru a interveni în comuna Pomîrla.

La locul indicat s-au deplasat inițial două autospeciale cu apă şi spumă, iar ulterior s-au suplimentat forțele de intervenție cu încă o autospecială cu apă şi spumă și o autospecială A.P.I.C. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi.

Inițial era vorba de acoperișul unei case însă, la sosirea gărzii de intervenție, s-a constatat că incendiul se manifesta mult mai amplu. La sosirea pompierilor ardea o anexă gospodărească cu destinația de centrală termică și bucătărie de vară și o sală care în trecut fusese folosită ca sală de nunți, discoteci, petreceri. Incendiul risca să se propage și la casa învecinată, toate cele trei construcții fiind alăturate.

„S-a intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. Intervenția a fost una dificilă și s-a lucrat o perioadă mai lungă de timp din cauza acoperișului care era cu învelitoare de tip lindab și din cauza materialului conbustibil, respectiv lemnul, din care au fost confecționate podul și acoperișul, fapt pentru care propagarea s-a făcut cu violență. Am intervenit pentru localizare și lichidare, fără alte incidente.”, a declarat pentrun Dorohoi News, maior Petrică Ciobănașu, locțiitor comandant Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

În urma incendiului nu au fost victime omenești, însă pagubele materiale sunt substanțiale. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Incendiu la Pomirla_17Incendiu la Pomirla_01Incendiu la Pomirla_02Incendiu la Pomirla_03Incendiu la Pomirla_04Incendiu la Pomirla_05Incendiu la Pomirla_06Incendiu la Pomirla_07Incendiu la Pomirla_08Incendiu la Pomirla_09Incendiu la Pomirla_10Incendiu la Pomirla_11Incendiu la Pomirla_12Incendiu la Pomirla_13Incendiu la Pomirla_14Incendiu la Pomirla_15Incendiu la Pomirla_16Incendiu la Pomirla_18Incendiu la Pomirla_19Incendiu la Pomirla_20Incendiu la Pomirla_21
DorohoiNews.ro, 18-07-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro