Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tabara-de-vara-isu-deschidere

50 de elevi din județul Botoșani se pregătesc pentru cea mai importantă misiune – aceea de a deveni mesagerii pompierilor. Timp de o săptămână, aceștia vor învăța în cadrul taberei de vară în domeniul situațiilor de urgență cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic.

50 de elevi botoșăneni din cei 360 care au frecventat Școala de vară în domeniul situațiilor de urgență își vor continua pregătirea de specialitate în tabăra, care se va desfășura în perioada 30 iulie – 03 august 2018, la Memorialul Ipotești - Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Viitorii mesageri ai pompierilor provin de la Școala Gimnazială nr. 10 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani, Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Școala Gimnazială „Elena Rareș” Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Școala Gimnazială Drăgușeni, Școala Gimnazială Adășeni, Școala Gimnazială nr. 1 Săveni, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Școala Gimnazială Hănești, Școala Gimnazială Coțușca, Școala Gimnazială Vârfu Câmpului, Școala Gimnazială nr. 5 Dorohoi, Școala Gimnazială nr. 1 Concești, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Școala Gimnazială Cîndești, Școala Gimnazială Mihălășeni, Școala Gimnazială Durnești, Școala Gimnazială Santa Mare și Liceul „Ștefan Luchian” Ștefănești. Aceștia au obținut cele mai bune punctaje în urma evaluărilor finale ale școlii de vară în domeniul situațiilor de urgență.

Timp de o săptămână, elevii  vor învăţa de la pompieri, medici, asistenți și paramedici SMURD şi voluntari de la Crucea Roşie cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic.

Încă din prima zi, vor începe pregătirea pentru a face faţă unor situaţii dificile, participând la mai multe concursuri interactive şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur, inundaţie şi incendiu.

Marţi vor participa la exerciţii demonstrative şi activităţi interactive în domeniul prevenirii incendiilor, iar miercuri sunt planificate prezentări şi concursuri din domeniul protecţiei civile.

Pe  2 august, elevii vor învăţa cum să comunice la 112 o situaţie de urgenţă la care ar putea fi martori, dar şi cum să acorde primul ajutor în caz de înec.

La finalul taberei, participanţii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune echipaje vor primi cupe, diplome şi medalii.

Elevii vor pleca din tabără pe 3 august, în jurul prânzului, nu înainte de a desfăşura o serie de activităţi recreative. 

O parte din costurile taberei sunt suportate de Consiliul Judeţean Botoşani.

Unic la nivel naţional, proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, a ajuns la a VIII-a ediţie și se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.

A debutat cu Școala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care s-a desfăşurat în perioada 02 – 17 iulie a.c., în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani din municipiile Botoşani şi Dorohoi, oraşele Săveni şi Ştefăneşti.

Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă este organizată de I.S.U. Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, Clubul Copiilor Dorohoi, Primăria Municipiului Dorohoi, Primăria comunei Mihai Eminescu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tabara-de-vara-isu-deschidere
DorohoiNews.ro, 26-07-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro