Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Foto_05

La inițiativa d-lui prof. Adrian Dănuț Zaharia, Primăria Comunei Broscăuți, reprezentată de d-nul primar Costel – Aurel Agheorghițoaei, în colaborare cu Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți – reprezentată de d-na director prof. Iuliana – Andreea Apostol și cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - reprezentată de preotul paroh – Cosmin Pristavu, a organizat pe data de 22 septembrie 2023, ora 12.00 la Căminul Cultural Broscăuți ceremonia de acordare a titlului de „Cetățean de Onoare al Comunei Broscăuți” – POST MORTEM marelui matematician prof. dr. Dimitrie Pompeiu și preotului prof. dr. Alexandru Sandovici.

„Recunoștința e, înainte de toate, o datorie către tine.” spunea Nicolae Iorga. Manifestarea culturală a fost organizată în semn de omagiu și recunoștință față de cele două personalități marcante, care și-au adus contribuția la dezvoltarea și evoluția învățământului.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire a celor două personalități oficiată de pr. paroh Cosmin Pristavu.

A urmat discursul d-lui primar care a oferit cele două distincții d-lui prof. Zaharia în calitate de inițiator al proiectului. Acesta din urmă le-a donat pentru a putea fi amplasate la loc de cinste în interiorul primăriei.

A luat cuvântul d-nul prof. Adrian Dănuț Zaharia care a prezentat informații prețioase despre academicianul Dimitrie Pompeiu și despre prof. pr. Alexandru Sandovici.

D-na director, prof. Iuliana – Andreea Apostol, în cuvântul dumneaei a salutat ideea organizării acestui eveniment, a mulțumit pentru invitație și le-a transmis elevilor și cadrelor didactice să afirme de fiecare dată cu mândrie că sunt de la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu”.

Gândurile bune au venit și din partea preotului paroh Cosmin Pristavu care s-a arătat bucuros să participe la o astfel de activitate și speră la o colaborare la fel de bună și pentru evenimentele viitoare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Foto_05Foto_01Foto_02Foto_03Foto_04Foto_06foto
DorohoiNews.ro, 22-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro