Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Primaria Ibanesti

La sfârşitul săptămânii trecute, Primăria comunei Ibăneşti a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) contractul de finanţare a proiectului de investiţii „Asfaltare drum public pe segmentul intersecţie DJ 291D (km 12+200) – centru comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani” în cadrul Programului naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Ca beneficiar al PNDL - Subprogramul „Modernizarea satului românesc”, pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii, Primăria comunei Ibăneşti beneficiază de alocarea unei finanţări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe anul 2014, în valoare de 200.000,00 lei, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în completarea surselor proprii.

 „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere se constituie într-un obiectiv extrem de necesar comunităţii ibăneştene, în condiţiile în care acest segment de drum devine impracticabil în anumite sezoane din timpul anului. Ne dorim să facilităm accesul în condiţii optime a mijloacelor de transport, spre toate utilităţile sociale, administrative, economice, cât şi spre exploataţiile agricole din zonă, prin adoptarea unor soluţii tehnice (profil transversal şi structură a sistemului rutier) conforme cu Normativul departamental PD 177/2001, privind dimensionarea sistemelor rutiere suple şi semirigide etc. Conform contractului de finanţare, obiectivul de investiţii urmează a se finanţa eşalonat, pe ani, în funcţie de alocaţiile bugetare anuale, până la finalizarea sa, inclusiv punerea în funcţiune, după caz, în maximum 3 ani de la semnarea lui. În funcţie de alocaţiile bugetare anuale, pentru finalizarea obiectivului de investiţii urmează a se încheia noi contracte de finanţare, aferente eşalonării anuale a contribuţiei de la bugetul de stat. Aşadar modernizarea tronsonului de drum reprezintă un proces amplu, complex şi de durată, dar care sperăm că se va concretiza în final cu succes.”, a menţionat pentru Dorohoi News, domnul primar, ing. Romică Magopeţ.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Primaria Ibanesti
DorohoiNews.ro, 22-08-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Draga mea, azi noapte ai strigat „Nu Ionele, nu!”.
Cine e Ionel?
- Ce mai contează, n-ai auzit că l-am refuzat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!

Tablouri inedite prin imagine, contrast, abstracție și culoare create de o tânără din Ibănești. Vezi cum poți comanda!
Vă supunem atenției o serie de tablouri efectuate cu o tehnică relativ nouă, spectaculoase ca imagine, ...

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate

SC angajează muncitori (bărbați) pentru fabrică de produse lactate
SC RAM SRL, angajează muncitori (bărbați) pentru fabrica de produse lactate din IBĂNEȘTI. Pentru ...

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica

SC PIZZA COM SRL informează asupra depunerii solicitării pentru emiterea autorizației de mediu pentru activitate la Vila Magica
SC PIZZA COM SRL, cu sediul în Dorohoi, str. D. Pompeiu, nr.5, bl. C2, ap. 10, înregistrată ...

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă

SC din comuna Broscăuți angajează contabil cu jumătate de normă
SC SEB-COS SRL din comuna Broscăuți, angajează contabil cu jumătate de normă (4 ore/zi). Pentru ...

SC angajează inspector ITP

SC angajează inspector ITP
SC Dtuning PRO Darabani SRL angajează inspector ITP în cadrul unei STIP nou deschisă, după ultimele ...

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții

SC angajează muncitori calificați / necalificați în construcții
Societate comercială angajează muncitori calificați / necalificați în construcții. Salariu ...

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C

SC din Dorohoi angajează instalator, muncitori calificați și necalificați și conducători auto cat. C
Societate comercială din Dorohoi angajează instalator pentru instalații sanitare și electrice, muncitori ...

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi

Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi
Vând loturi de teren pentru case, în Dealul Mare, Dorohoi. Relații la telefon: 0744615016

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro