Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua Eroilor Dorohoi 2015_21

Sărbătorită în acest an la data de 21 mai 2015, „Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc” a fost marcată la Dorohoi, printr-un ceremonial religios organizat în Cimitirul Eroilor, la monumentul ridicat în cinstea eroilor și martirilor.

 
În acest an ziua de 21 mai a fost una cu o încărcătură religioasă deosebită deoarece, pe lângă „Ziua Eroilor şi Martirilor Neamului Românesc”, s-a sărbătorit Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos și binaînțeles Sfinții Constantin și Elena.
 
Festivitatea a debutat la ora 13:00 cu o slujbă religioasă care a fost oficiată de un sobor de preoţi din Protopopiatul Dorohoi, urmată de un moment de reculegere timp în care a sunat sirena de alarmare, cuvântul primarului municipiului Dorohoi şi apoi depunerile de coroane. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale, reprezentanţilor instituţiilor publice, precum şi a unui public numeros.
 
„În această zi plină de încărcătură emoțională și spirituală, comemorăm și omagiem eroii neamului românesc și sărbătorin Înălțarea Domnului. Cu acest prilej ne plecăm cu adâncă smerenie și aducem un pios omagiu Eroilor Neamului, tuturor celor care au luptat de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate, apărarea țării și întregirea neamului, jertfindu-se pentru țară și popor. Profit de această ocazie și urez un sincer La Mulți Ani tuturor celor care își serbează astăzi ziua onomastică.”, a spus primarul Dorin Alexandrescu în discursul său.
 
La baza mausoleului au fost depuse coroane sau jerbe de flori menite să aducă un omagiu întru cinstirea şi pomenirea celor care s-au jertfit şi care au luptat pentru neamul românesc. Coroanele au fost depuse de oficialităţile municipiului Dorohoi, urmate de reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai formațiunilor politice, veterani de război şi elevi ai instituţiilor de învăţământ dorohoiene.
 
Ceremonialul a luat sfârşit odată cu invitaţia primarului Dorin Alexandrescu, către cei prezenți, de a servi un colac și un ou roșu. (Andrei B.)
 
Autor: DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua Eroilor Dorohoi 2015_21Ziua Eroilor Dorohoi 2015_01Ziua Eroilor Dorohoi 2015_02Ziua Eroilor Dorohoi 2015_03Ziua Eroilor Dorohoi 2015_04Ziua Eroilor Dorohoi 2015_05Ziua Eroilor Dorohoi 2015_06Ziua Eroilor Dorohoi 2015_07Ziua Eroilor Dorohoi 2015_08Ziua Eroilor Dorohoi 2015_09Ziua Eroilor Dorohoi 2015_10Ziua Eroilor Dorohoi 2015_11Ziua Eroilor Dorohoi 2015_12Ziua Eroilor Dorohoi 2015_13Ziua Eroilor Dorohoi 2015_14Ziua Eroilor Dorohoi 2015_15Ziua Eroilor Dorohoi 2015_16Ziua Eroilor Dorohoi 2015_17Ziua Eroilor Dorohoi 2015_18Ziua Eroilor Dorohoi 2015_19Ziua Eroilor Dorohoi 2015_20Ziua Eroilor Dorohoi 2015_22Ziua Eroilor Dorohoi 2015_23Ziua Eroilor Dorohoi 2015_24Ziua Eroilor Dorohoi 2015_25Ziua Eroilor Dorohoi 2015_26Ziua Eroilor Dorohoi 2015_27Ziua Eroilor Dorohoi 2015_28Ziua Eroilor Dorohoi 2015_29Ziua Eroilor Dorohoi 2015_30Ziua Eroilor Dorohoi 2015_31Ziua Eroilor Dorohoi 2015_32Ziua Eroilor Dorohoi 2015_33Ziua Eroilor Dorohoi 2015_34Ziua Eroilor Dorohoi 2015_35Ziua Eroilor Dorohoi 2015_36Ziua Eroilor Dorohoi 2015_37Ziua Eroilor Dorohoi 2015_38Ziua Eroilor Dorohoi 2015_39Ziua Eroilor Dorohoi 2015_40Ziua Eroilor Dorohoi 2015_41Ziua Eroilor Dorohoi 2015_42Ziua Eroilor Dorohoi 2015_43Ziua Eroilor Dorohoi 2015_44Ziua Eroilor Dorohoi 2015_45Ziua Eroilor Dorohoi 2015_46Ziua Eroilor Dorohoi 2015_47Ziua Eroilor Dorohoi 2015_48Ziua Eroilor Dorohoi 2015_49Ziua Eroilor Dorohoi 2015_50Ziua Eroilor Dorohoi 2015_51Ziua Eroilor Dorohoi 2015_52Ziua Eroilor Dorohoi 2015_53Ziua Eroilor Dorohoi 2015_54Ziua Eroilor Dorohoi 2015_55Ziua Eroilor Dorohoi 2015_56Ziua Eroilor Dorohoi 2015_57Ziua Eroilor Dorohoi 2015_58Ziua Eroilor Dorohoi 2015_59Ziua Eroilor Dorohoi 2015_60
DorohoiNews.ro, 21-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro