Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

liviucampanuUNPR

Senatorul Liviu Câmpanu, unul dintre fondatorii UNPR a fost exclus din aceasta formaţiune in urma votului exprimat ieri pentru susţinerea moţiunii de cenzura. În UNPR Liviu Câmpanu ocupa funcţia de vicepreşedinte naţional.Biroul Politic Permanent Naţional al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, întrunit miercuri, 27 octombrie 2010, la Palatul Parlamentului, a decis, prin vot, excluderea din partid a senatorului de Botoşani Liviu Câmpanu, care au votat moţiunea de cenzură. Alaturi de el, a mai fost exclus deputatul de Olt Nicolae Stan.
   "Eu oricum mi-am dat demisia miercuri, e o demisie de onoare. Decizia partidului a fost de a nu vota moţiunea de cenzură, eu însă mi-am exprimat de mult timp opinia că nu mai pot susţine PD-L-ul prin votul meu. Cât priveşte statutul meu de acum înainte, e destul de simplu şi la fel de complicat. Voi rămâne independent cel puţin până la sfârşitul mandatului de parlamentar", a declarat miercuri Liviu Câmpanu. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

liviucampanuUNPR
DorohoiNews.ro, 28-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

Vând casă și teren în Dorohoi

Vând casă și teren în Dorohoi
Vand casa si teren intravilan , 2800mp , in Dorohoi . Relatii la tf 0729821182

Vând apartament cu două camere

Vând apartament cu două camere
Vând apartament 2 camere la parter 52 mp. Apartamentul se vinde mobilat și utilat complet . Preț ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro