Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cristesti - Botosani

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici împreună cu deputatul Costel Lupașcu și cu subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale Angel Gheorghiu au efectuat o vizită de lucru în comuna Cristești pentru a vedea care este stadiul obiectivelor de investiții aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

„S-a dat startul pentru cele mai importante investiții de infrastructură din comuna Cristești. Guvernul PSD își respectă promisiunile față de botoșăneni. 2,9 milioane euro au fost alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale pentru refacerea drumurilor și unităților de învățământ din această localitate. Așa cum și-a asumat la începutul acestui mandat toată echipa de la PSD Botoșani, prioritățile le reprezintă modernizările de drumuri, școli și unități medicale. Fiecare botoșănean a văzut că s-a schimbat radical abordarea: ne-am propus ținte de dezvoltare, am evaluat cât ne costă și Guvernul PSD a alocat banii pe perioade multianuale pentru fiecare primărie. Cel mai important este că avem investiții în fiecare localitate din județ”, a declarat Doina Federovici.

La nivelul județului Botoșani, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, pentru comuna Cristești s-au alocat fonduri pentru reabilitarea și construcția de noi grădinițe și școli și modernizări de drumuri, toate obiectivele fiind în procedură de licitație, cu excepția DC 51 la care deja s-au început lucrările de asfaltare:

Asfaltare și modernizare drumuri comunale de interes local în comuna Cristești, DC 51 Cristești, segment ce face legătura cu DJ 207N Botoșani-Curtești-Cristești și urmează reabilitarea segmentului ce leagă localitățile Coșula-Buda-Pădureni-Oneaga-Mănăstirea Voronei.
Construire și dotare grădiniță în sat Cristești
Demolare, construire și dotare Școala Primară nr.2 Oneaga
Reabilitare, modernizare și dotare pentru: Școala Gimnazială nr.2 Oneaga, Școala Primară nr.1 Cristești, Școala Primară nr.3 Schit Orășeni, Școala Primară nr.4 Unguroaia.
Totodată este în curs de licitație prin Compania Națională de Investiții construirea și dotarea căminului cultural din Cristești, iar prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este prevăzută achiziționarea unui autogreder care să fie folosit de primărie pentru lucrări de amenajare și deszăpezire a drumurilor din comună.

„Vreau să le demonstrez locuitorilor din Cristești că nu s-au înșelat atunci când mi-au acordat încrederea lor. Alături de echipa de la primărie și de colegii mei social-democrați de la județ ne-am propus ca până în 2020 să modernizăm complet fiecare sat din localitate. De 28 de ani nu s-a făcut nimic aici. De aceea, voi face tot ce ține de mine pentru a se implementa toate investițiile aprobate. Botoșănenii de aici merită și trebuie să aibă cât mai repede acces la drumuri asfaltate, iar copiii să beneficieze de condiții ridicate de  siguranță și igienă în fiecare grădiniță și școală din comună. Voi fi zilnic pe teren și voi urmări pas cu pas realizarea lucrărilor la toate obiectivele pentru care au fost alocate fonduri”, a declarat Lucian Borfotină, primarul comunei Cristești.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cristesti - BotosaniCristesti - Botosani (2)Cristesti - Botosani (3)Cristesti - Botosani (4)Cristesti - Botosani (5)
DorohoiNews.ro, 27-08-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro