Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tamara ciofu

Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că în urma solicitărilor pe care le-a transmis anul trecut Ministerului Educației Naționale, au fost simplificate criteriile pentru acordarea burselor de ajutor social pentru elevii care suferă de anumite afecțiuni medicale prin aprobarea Ordinului nr. 3.480 din 26 martie 2018. Cu toate acestea, sunt încă administrații publice locale care le solicită părinților documente suplimentare și astfel aceștia sunt supuși unor cheltuieli suplimentare și trebuie să facă mai multe drumuri între instituțiile statului.

„Am primit la cabinetul parlamentar mai multe plângeri din partea familiilor care au minori cu diferite boli și care se încadrează în criteriile pentru acordarea burselor pentru motive medicale, însă sunt supuși unei proceduri suplimentare atunci când solicită aceste drepturi. Fac apel la toate primăriile din țară și din județul Botoșani să ia în considerare Ordinul ministrului educaţiei naționale privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, emis anul trecut, unde se prevede clar că singurul document solicitat este certificatul eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie sau de medicul de la cabinetul şcolar”, a declarat Tamara Ciofu.

Deputatul social-democrat a făcut demersuri parlamentare încă de anul trecut pentru eliminarea criteriilor de acordare a burselor de ajutor social pentru elevii bolnavi, care nu aveau legătură cu situația medicală și totodată a susținut simplificarea procedurilor de obținere a actelor doveditoare.  

„Am considerat că părinții copiilor cu probleme medicale nu trebuie puși pe drumuri fără motiv, dacă au deja un diagnostic de la medicul specialist. În același sens am acționat și pentru completarea acestui act normativ, astfel încât elevii cu autism, boli hematologice, surditate și alte afecțiuni cronice să  beneficieze de burse sociale. Totodată, ca urmare a solicitărilor pe care le-am făcut, a fost emis ordinul nr. 3392/2018 prin care au fost incluși ca beneficiari ai burselor sociale și studenții cu tulburare de spectru autist care se află în evidența unităților sanitare. Așadar, trebuie să susținem aceste persoane să se integreze în societate și nu să le punem piedici de natură birocratică”, a subliniat parlamentarul PSD.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tamara ciofu
DorohoiNews.ro, 14-03-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro