Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza COSTEL LUPASCU

„În urma apelurilor repetate primite de către mine, din partea aparținătorilor și a bolnavilor cu afecțiuni diabetice și oncologice, în această perioadă critică, propun Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate o serie de măsuri speciale de protecție a pacienților din grupele de risc și a celor cu boli cronice. Astfel,  pentru a limita deplasările acestor categorii de pacienți, recomand ca medicii de familie și cei specialiști să poată scrie prescripții electronice fără obligativitatea prezenței la cabinet a pacienților aflați în evidență. În urma eliberării rețetei în format electronic, rețetele pot fi încărcate în programul informatic, iar mai apoi să fie eliberate la farmacii. În acest fel limităm contactul și protejăm atât persoanele vulnerabile cât și pe medici, cei care se află în prima linie a luptei împotriva virusului ucigaș. De asemenea vor fi protejați părinții și bunicii noștri, persoanele în vârstă, vulnerabile, sau bolnavii cronici, care au nevoie de ajutor și de protecție. Dacă îi vom obliga mai departe pe bolnavii cronici, sau pe cei în vârstă, să meargă la medicul de familie îi vom expune la riscuri inutile atât pe ei, cât și pe medici! Pentru limitarea infectării cu coronavirus în rândul populaţiei este obligatorie prelungirea termenului de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialități clinice și paraclinice, precum și a prescripţiei medicale pentru dispozitive medicale cu 90 de zile.’’ a declarat deputatul PSD Costel Lupașcu.

Totodată, cabinetele medicilor de familie, fac parte integrantă din sistemul public de sănătate,  de aceea autoritățile trebuie să le asigure și acestora măsuri corespunzătoare de protecție precum: dotarea cu măşti, mănuşi şi dezinfectanţi. „Medicii de familie trebuie să își continue activitatea în bune condiții. În momentul actual, medicii de familie, sunt luptători în prima linie, iar pentru orice suspiciune, pacienții trebuie să ia legătura cu ei înainte de orice, de aceea medicii și asistenții trebuie ajutați și protejați” a declarat deputatul Costel Lupașcu. „E momentul ca în situații speciale, să se ia măsuri speciale. De aceea, ACUM trebuie luate măsuri clare și ferme în interesul pacienților și a personalului medical.”

Nu trebuie uitat că testarea în masă a populației poate fi o soluție de prevenire. Testele rapide pot face diferența. Recomand măsuri suplimentare pentru a proteja cetățenii și toate cadrele medicale.

„În urma demersurilor publice făcute, autoritățile au comandat teste. Testarea în masă este singura formă pentru identificarea celor care au forme ușoare ale infecției sau sunt asimptomatici, dar care pot infecta foarte ușor alte persoane din jurul lor. Protecția tuturor cetățenilor este vitală și trebuie să prevenim îmbolnăvirea!”

„Fac, din nou, un apel public la SOLIDARITATE și RESPONSABILITATE.

Doar uniți, împreună, autorități, cadre medicale, biserică, școală, ONG-uri, oameni de afaceri, întreaga populație, putem să ne mobilizăm, mai mult ca oricând și să ne apărăm împotriva acestui virus.”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza COSTEL LUPASCU
DorohoiNews.ro, 24-03-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro