Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

agricultura

Agricultura și zootehnia au fost, sunt și vor fi mereu sectoarele cu importanță vitală pentru orice națiune, pentru că furnizează cetățenilor hrana, aspect total ignorat, intenționat sau nu, de cei mai importanți factori decizionali din domeniu. În contextul actual în care noi românii suntem greu încercați de COVID-19, un nou pericol poate agrava situația prezentă, acesta fiind cauzat de lipsa precipitațiilor. Din păcate seceta cu care ne confruntăm a afectat deja culturile însămânțate anul acesta, astfel încât sunt estimate pierderi de până la 70% din producție. 

„După Revoluție, toate guvernele și-au adus aminte de irigații doar în anii cu secetă. Singurul guvern care a investit în sistemul național de irigații după un plan bine stabilit a fost guvernul PSD, care, în perioada 2016 – 2019 a înțeles această necesitate a agriculturii românești, legiferând și alocând în acest sens bugetul necesar pentru creșterea suprafeței irigate la 2 milioane de hectare și oferind apă gratuită fermierilor. Astfel, în anul 2019 suprafața irigabilă a ajuns la 1,4 milioane ha de teren arabil, județul nostru beneficiind de investiții în 4 amenajări de irigații, cu o suprafață totală de 10.107 ha. 

Când am plecat de la guvernare situația amenajărilor de irigații era următoarea: 7 finalizate, 41 cu investiții aflate în derulare și încă 30 cu proiecte tehnice întocmite de ANIF și depuse la MADR spre aprobare. Suma necesară pentru finalizarea investițiilor începute în cele 41 de amenajări este de 200.000.000 euro, bani care nu au fost bugetați în acest an, de către actualul guvern”, a declarat senatorul Lucian Trufin. 

 Parlamentarul botoșănean solicită ministrului agriculturii să continue investițiile în Infrastructura de Irigații începute în timpul guvernării PSD și totodată, îi cere lui Oroș să înceteze să dezinformeze opinia publică cu privire la lipsa de preocupare a fostei  guvernări pentru acest subiect.

„De când PNL a preluat guvernarea, ministrul agriculturii a bătut pasul pe loc, dovedind prin lipsa de implicare fie că nu înțelege că agricultura are nevoie de apă din precipitații sau din irigații, fie că nu dorește să sprijine fermierii. Cum toată iarna au lipsit ninsorile, nu trebuia să fie mare specialist în agricultură ca să realizeze importanța sistemelor de irigații în combaterea secetei.

Domnule ministru, dacă erați bine intenționat, aveați suficiente motive să finalizați cele 41 de proiecte începute, să aprobați și să demarați investițiile ce au la bază cele 30 de proiecte tehnice, dintre care 2 în județul Botoșani și puteați să continuați investițiile în zecile de amenajări de irigații situate în jurul surselor de ape naționale, distruse după revoluție. Din păcate pentru agricultura româneascaă ați pierdut startul, gândul dvs. fiind doar la audit, analize, verificări și sesizări. Fermierii au nevoie de un ministru al agriculturii care să-i susțină, iar pe vreme de secetă să le ofere apă, nu comunicate și motive de scandal în spațiul public”, a mai adăugat senatorul botoșănean.

Comunicat de presă

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

agricultura
DorohoiNews.ro, 30-04-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro