Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

CJ BT_d

Nici în al doisprezecelea ceas, conducerea Consiliului Județean Botoșani, prin președintele pesedist Costică Macaleți, nu înțelege că fotoliul pe care îl ocupă înseamnă responsabilitate și muncă în slujba botoșănenilor.

În aceste vremuri critice, când noi, cei care am fost aleși să reprezentăm interesele cetățenilor, trebuie să facem toate eforturile pentru a diminua cât mai mult efectele negative ale pandemiei de coronavirus, ne lovim în continuare de lipsa de reacție și de minimă solidaritate a PSD.

Chiar dacă, la propunerea consilierilor județeni PNL, a fost inițiat proiectul de hotărâre cu privire la alocarea sumei de 5 milioane de lei, din fondul de rezervă a Consiliului Județean Botoșani, pentru achiziționarea de tablete educaționale, repartizate cu titlu gratuit, elevilor dezavantajați, din județul nostru, președintele PSD al Consiliului Județean, alături de consilierii majoritari PSD au găsit de cuviință să nu-l introducă pe ordinea de zi pe motiv că nu sunt bani în fondul de rezervă. 

Nu înțelegem pasivitatea cu care conducerea CJ tratează problemele stringente ale oamenilor, mai ales că noi, consilierii județeni PNL am dat soluții cu privire la suplimentarea fondului de rezervă, respectiv cu sume provenite din economiile făcute la toate proiectele propuse și nerealizate de Consiliul Județean în acest an, precum și de la Programul Lapte și Corn, care este suspendat în perioada martie-iunie 2020, la nivelul întregului județ. Totodată, la baza elaborării proiectului de hotărâre a stat Codul administrativ, Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Județean/2019, valabil pentru anul în curs, Legea educației nr 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordinul MEC nr.4135/21.04.2020, cu Instrucțiunea anexată, referitoare la accesul elevilor la educație și la continuarea procesului de învățare, prin intermediul platformelor și aplicațiilor digitale, în on-line.

De asemenea, o altă anomalie la care suntem nevoiți să asistăm doar pentru PSD deține conducerea Consiliului Județean este aceea că s-a renunțat la acordarea finanțărilor nerambursabile din fondurile proprii ale Consiliului Județean Botoșani, aferente anului in curs, pentru educație, cultură, culte, tineret și sport. Măsura luată este cel puțin, ilegală. Nu numai că s-a omis că funcționăm în baza unor legi și regulamente, însă nu a fost consultată nici “Comisia pentru învățământ, sănătate, familie, muncă și protecție socială, culte, activitati social-culturale, sportive, de tineret și de agrement”, cu atribuții clare. Acum, mai mult ca oricând, organizațiile nonguvernamentale de profil, asociațiile oamenilor de cultură, artiștii independenți, reprezentanții cultelor și ai mass-mediei, cu toții fiind puternic afectați de pandemie și de distanțarea socială, au nevoie disperată de sprijin din partea noastra pentru a-și continua activitatea în aceste domenii, care au fost întotdeauna subfinanțate, dar fără de care, nu se poate trăi într-o țară europeană. 

Solicităm președintelui PSD al Consiliului Județean dar și consilierilor județeni majoritar să lase deoparte politica, să lase deoparte interesul propriu, să iasă din starea de indiferență și lipsă de empatie cu botoșănenii și să vină cu sprijin real pentru a susține toate categoriile care, în aceste vremuri dificile, au nevoie de ajutor.  

În județul Botoșani există la această dată, în sistemul de învățământ preuniversitar 44.000 de elevi, dintre care aproximativ 3500 sunt în anul terminal, clasa a XII-a sau a XIII-a, pentru care intervenția este tardivă. Însă rămân 40.500 de elevi care sunt nevoiți să continue învățarea de la distanță, unde șomajul și sărăcia sunt evidente, în timp ce infrastructura rutieră, medicală, socială și inclusiv, școlară, sunt extrem de precare.

Având în vedere prețul rezonabil de 500 lei pentru o tabletă educațională (și nu dedicată exclusiv jocurilor), estimarea era ca 10.000 de elevi din sistemul de învățământ botoșănean să fie sprijiniți în învățare, nu doar acum, în timpul suspendării cursurilor, ci și pe viitor, pentru că timpurile moderne în care trăim, cer imperios accesul la internet și la echipamente, pe care multe familii nu și le permit. 

Comunicat PNL Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

CJ BT_d
DorohoiNews.ro, 02-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro