Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DJ 294A Avrameni - Panaitoaia -Cantemir - DN 24C (1)

Consiliul Județean Botoșani a aprobat luni, 4 octombrie, 11 proiecte de hotărâri care cuprind cererile de finanțare, devizele estimative de lucrări și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții care se vor depune spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. 

„Cele 11 proiecte de hotărâri înseamnă tot atâtea sectoare de drum județean majoritar de piatră și pe care încercăm pe această cale să le modernizăm, pentru a asigura condiții optime de transport și de dezvoltare a locuitorilor din acele zone ale județului. Vorbim de aproximativ 100 de kilometri de drumuri județene, care, conform actualizărilor și standardelor de cost impuse de Programul Național de Investiții Anghel Saligny, se ridică la o valoare totală de 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro). Sunt investiții importante pentru județ și suntem pregătiți să depunem documentele pentru ca aceste proiecte să devină realitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

Președintele Consiliului Județean a făcut apel la toți factorii politici să susțină finanțarea a celor 11 proiecte pentru ca infrastructura județului Botoșani să fie modernizată și să confere cadrul unei dezvoltări firești și premisele recuperării decalajelor istorice față de celelalte județe. „Conform Programului Național de Investiții Anghel Saligny, fiecărui județ îi este rezervat un minim de 140 de milioane de lei, dar necesitățile județului nostru pentru a recupera decalajele față de restul țării sunt mult mai mari și de aceea trebuie să facem front comun pentru a dezvolta județul că, până la urmă, acesta este scopul final al fiecăruia dintre noi, indiferent de partidul pe care-l reprezentăm”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. 

Cele 11 sectoare de drum sunt:
- Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24 (DJ 294A) – 7,8 kilometri – valoare 41,6 milioane lei (cu TVA);
 - Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (DJ 293A) – 6 kilometri – valoare 23,5 milioane lei (cu TVA);
- DJ 291B (Lozna) – Călinești – DN 29C – Talpa (DJ 291K) – 7,22 kilometri – valoare 26,7 milioane lei (cu TVA);
- Ștefănești – Murguța – Dobârceni (DJ 294B) – 10,6 kilometri – valoare 39 milioane lei (cu TVA);
- Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca (DJ 293) – 15 kilometri – valoare 77,5 milioane lei (cu TVA);
- Borolea – Hănești (DJ 294C) – 5 kilometri – 34 de milioane de lei (cu TVA);
- Oroftiana și Baranca – Bajura (DJ 291D) – 10 kilometri – 40,2 de milioane de lei (cu TVA);
- Darabani – DJ 293 (DJ 298A) – 9,75 kilometri – 35,2 milioane de lei (cu TVA);
- DN 29 – Corni – Sarafinești – Poiana – Vorona (DJ 208H) – 12,5 kilometri – valoare 65 milioane de lei (cu TVA);
- Limită județ Iași – Prăjeni – Câmpeni – Flămânzi (DJ 282B) – 12,64 kilometri – valoare 56 de milioane de lei (cu TVA);
- Avrămeni – Panaitoaia (DJ 294A) – 2,1 kilometri – valoare 8,2 milioane lei (cu TVA).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DJ 294A Avrameni - Panaitoaia -Cantemir - DN 24C (1)DJ 294A Avrameni - Panaitoaia -Cantemir - DN 24C (2)DJ 293A Cotusca - Viisoara (1)DJ 293A Cotusca - Viisoara (2)DJ 294A Avrameni - Panaitoaia -Cantemir - DN 24C (3)DJ 294A Avrameni - Panaitoaia -Cantemir - DN 24C (4)
DorohoiNews.ro, 05-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro