Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

4

Șapte comune din județul Botoșani au fost selectate, în primă etapă, spre a beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta 12 – Sănătate, în vederea înființării și dotării de centre comunitare integrate, care să faciliteze accesul populației la serviciile medicale primare.

Asigurarea asistenței medicale primare este cheia pentru o populație sănătoasă, iar acest lucru a ghidat și ghidează echipa Organizației județene a Partidului Social Democrat în acțiunile pe care le întreprinde.

În acest sens ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila, a organizat astăzi o întâlnire crucială pentru concretizarea acestei rețele de centre medicale in județul Botoșani, un dialog pe care l-au solicitat parlamentarii PSD, prezenți astăzi fiind deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu și senatorul Trufin Lucian, întâlnire care a fost facilitată de ministrul botoșănean Marius Budăi.

La întrunire au participat aproape toți primarii comunelor selectate: Ioan Butnaru (Hilișeu-Horia), Aurel Ștefan (Vorona), Valerian Vărvăruc (Corni), Claudiu Ilaș (Dângeni), Claudiu Chelariu (Mihălășeni), Ioan Galiț (Mitoc) și Marcel Marcu (Lunca), în vederea dezvoltării unor astfel de centre pentru asistență medicală primară și asigurarea de servicii de asistență socială.

Ministerul Sănătății a selectat comunele Hilișeu-Horia, Albești, Corni, Vorona, Mitoc, Mihălășeni și Dângeni pentru a fi beneficiare ale proiectelor de dezvoltare a infrastructurii medicale prespitalicești, finanțate prin PNRR. De asemenea, comuna Lunca a intrat pe lista de rezervă a comunităților vulnerabile din mediul rural identificate la nivel național de către Ministerul Sănătății pentru care este necesară rezolvarea problemelor accesului la servicii de asistență medicală primară și de asistență socială a persoanelor vulnerabile.

„Cu această ocazie, domnul ministru Alexandru Rafila și echipa domniei sale a prezentat proiectele care vor fi puse la dispoziția primăriilor pentru a construi sau renova, precum și pentru a dota cu echipamente și mobilier noile centre comunitare integrate care vor acorda asistență medicală primară împreună cu servicii de asistență socială. Este un demers foarte important pentru creșterea nivelului asistenței medico-sociale botoșănene, pe care l-am susținut alături de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici. Sănătatea este un domeniu de prioritate zero pentru echipa social-democrată și de aceea facem toate demersurile pentru a îmbunătăți infrastructura și serviciile medicale de care beneficiază botoșănenii”, au transmis parlamentarii PSD Botoșani

Finanțarea centrelor comunitare integrate este asigurată prin PNRR și imediat după depunerea cererilor de către fiecare primărie, se vor putea demara lucrările, astfel încât acestea să fie funcționale până în 2025. Acolo unde e vorba doar de renovare și achiziție de echipamente și mobilier lucrările pot fi gata în câteva luni.

Cererile de finanțare vor fi depuse între 10 noiembrie și 15 decembrie 2022 de către primăriile comunităților vulnerabile selectate iar lucrările vor putea începe imediat după semnarea contractelor de finanțare. Pentru fiecare proiect depus la Ministerul Sănătății, fiecare comună va putea solicita maxim 140.000 de euro pentru lucrările de construcție sau renovare, 57.300 de euro pentru echipamente ce vor fi achiziționate centralizat de Ministerul Sănătății și livrate fiecărui beneficiar și 3.000 de euro pentru mobilier și publicitate.

Centrele comunitare integrate vor aduce noi șanse în comunitățile vulnerabile, care vor avea un scut puternic de apărare în fața riscurilor antrenate de sărăcie și excluziune socială. Astfel de instituții reunesc toate soluțiile într-un singur loc. Va fi nevoie de un singur drum, de o singură ușă deschisă spre un viitor mai bun pentru oamenii defavorizați.

Există voință administrativă, există motivație, iar decidenții locali vor avea tot sprijinul reprezentanților centrali pentru a putea schimba destinul a mii de oameni mai puțin norocoși.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

4123
DorohoiNews.ro, 03-11-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro