14:54 - 2012/05/18 Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la Tel: 0740711811 sau Email: redactia@dorohoinews.ro

Alexandru Cozaciu

ALEXANDRU COZACIUC - Un copil nevăzător, recunoscut ca Rapsod popular la doar 12 ani

„În urmă cu doi ani, pe malul mării, asistam pentru prima dată la un eveniment de excepţie: Festivalul „DOBROGE, MANDRA GRADINĂ” – Secţiunea „Concurenţi cu Dizabilităţi”. Mi-a atras atenţia răbdarea unui concurent care, de peste trei ore îşi aştepta - stând în picioare – rândul în concurs. Avea doar 9 ani şi o prestanţă aparte” – declara pentru Dorohoi News, Mihaela Mihaescu, fondatoarea Asociatiei IHTIS.

Cât suflet punea Alexandru în ceea ce făcea, a reieşit din replica sa atunci când l-am invitat să ia loc, întrucât concursul se desfăşura în aer liber, iar soarele dogorea în miez de zi. Alexandru a fost categoric, afirmând „nu vreau să mă aşez, că mi se boţeşte costumul popular, iar eu pe scenă vreau să fiu impecabil”.

Aşa a fost, aşa este şi, cu siguranţă, Alexandru aşa va fi mereu: IMPECABIL.
Un lucru nesemnificativ pentru cei ce-l cunosc, dar uimitor pentru toată lumea este faptul că Alexaandru este un copil nevăzător, din pricina unui medic care nu a ştiut să îi protejeze ochii, după ce s-a născut prematur stând o perioadă în incubator. Însă prin talentul, ambiţia şi munca sa Alexandru cânta perfect la douăsprezece instrumente (fluier, fluier moldovenesc fără dop, cimpoi, ocarina, caval, nai, orga, muzicuta, dramba, tilinca, cauc, saxofon), fiind în curs de perfecţionare pentru alte trei instrumente şi este deja recunoscut ca RAPSOD POPULAR de cei mai buni specialisti in folclor.

Mama sa îşi aminteşte: „La patru ani i-am cumpărat o orgă de jucărie şi l-am auzit cum lega notele. La cinci ani i-a cântat tatălui său “Mulţi ani trăiască” şi toate acestea fără ajutorul cuiva. Apoi, un frate de-al mamei l-a învăţat să cânte la fluier, iar acum face parte din Ansamblul “Balada Bucovinei”.

Despre pasiunea şi activitatea sa, Alexandru afirmă: „Când urc pe scenă simt că se îmbogăţeşte spiritul meu. Sunt fericit că mă plac oamenii, iar bucuria cea mai mare este atunci când la concursuri juriul mă apreciază prin acordarea notelor maxime. Ştiu că toţi muncim ca să ajungem cei mai buni. Simt însă că mie unii îmi spun «bravo» doar ca să spună, dat fiind faptul că eu sunt nevăzător... Observ din glasurile unora că suferă când eu câştig şi că au ciudă pe mine. Asta mă doare. Eu ştiu că fiecare are talentul lui, care merită pus în valoare cu şanse egale”.

În decursul a 4 ani, printre cele 21 de premii obţinute, cele mai importante sunt:
Premiul I – Concursul “STELUŢE MUZICALE”
Premiul I – Festivalul Concurs al “AMATORILOR NEVĂZĂTORI’
Premiul de Excelenţă – Festivalul Concurs “AMATORI NEVĂZĂTORI’
Premiul I – Festivalul Internaţional de Folclor “DOBROGE MÂNDRĂ GRĂDINA”
Premiul I – Festivalul “OLIMPIADA COPIILOR PENTRU VIITOR”
Diplomă de Excelenţă – Festivalul Naţional de Muzică Folk „NORD-EST FOLK”–Dorohoi 2011
Premiul I – Festivalul Naţional de Muzică Populară „MUGURELUL”- Dorohoi 2011

Vom reveni cu detalii despre activitatea lui Alexandru Cozaciuc – un copil aparte prin harul cu care l-a înzestrat Dumnezeu, oridecate ori acesta, prin evolutia lui va impresiona juriul si publicul, adaugand colectiei sale noi premii. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

GALERIE FOTO

Alexandru CozaciuAlexandru Cozaciuc 1Alexandru Cozaciuc 2Alexandru Cozaciuc 3Alexandru Cozaciuc 4Alexandru Cozaciuc 5Alexandru Cozaciuc 6Alexandru Cozaciuc 6Alexandru Cozaciuc 7Alexandru Cozaciuc 8Alexandru Cozaciuc 9Alexandru la ParlamentAlexandru si europarlamentarul Petru Luhan

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Security Code
Imagine noua
Adauga comentariu

social

Sondajul saptamanii

Veți merge la vot la alegerile locale din 10 iunie 2012?

Da

Nu

Nu stiu

Victor Construct


PUBLICITATE


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro



PARTENERI


DorohoiNews.ro

  PARTENERI

DorohoiNews.ro

  PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

  PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

Bancul Zilei!

DorohoiNews.ro

Ofiterul de stare civila:
- Acceptati ca statutul vostru pe Facebook sa se schimbe din celibatar/ celibatara in casatorit/ casatorita?
Mireasa:
-“Da”
Mirele:
... -“Da”
Ofiterul de stare civila:
- „Sa se apropie martorii si sa dea click pe like


  PUBLICITATE

DorohoiNews.ro


EVENIMENTE

DorohoiNews.ro

  PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând plante decorative Hibiscus

Vând plante decorative Hibiscus, diferite înălţimi şi culori. Pentru relatii sunati la (...)

Vând apartament cu 3 camere situat pe Bulavardul Victoriei

Vând apartament 3 camere in Dorohoi zona centrala, b-dul victorie. Relatii la tel. 0757122796 (...)

Angajez bucătar - ospătar

Angajez Bucatar-Ospatar restaurat tel. 0748993952

Vând monede vechi

Vand monede vechi romanesti si straine in stare foarte buna.Pentru cei interesati numarul meu de contact (...)

Caut loc de muncă în construcţii

meserias calificat si cu experienta specializat in lucrari de constructii interioare si exterioare (...)

Vând laptop Packard Bell

VAND Laptop Packard Bell ARE HDD:500 GB RAM 4 GB DDR3 PROCESOR:CORE-DUO (...)

Angajez mozaicar cu experienţă

Angajez mozaicar cu experienta, eventual echipa mozaicar + necalificat , pentru lucru in teren. Se cere (...)

Ofer la schimb apartament cu 2 camere pentru casă

OFER LA SCHIMB APARTAMENT 2 CAMERE PENTRU CASA + DIFERENTA. email: tanarulbabarez@yahoo.com

Vând Ford Transit

Vând Ford Transit, an fabricatie 1998, 6 locuri + lada marfa carosata, prelata, motorizare 2.5 (...)

Vând vin natural alb sau roşu

VIND VIN NATURAL ALB SAU ROSU,DE F BUNA CALITATE LA PRET CONVENABIL! tel 0749212317

Va rugam sa folositi un limbaj decent;
mesajele postate vor fi validate de
un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

Security Code
Imagine noua