„ - Ce faceAlexandra? - Se joacă! E în curte cu prietenii. Și ar trebui să-i spui să nu alerge atâta, că transpiră și va răci! - Las-o, dragă, e copil! Să alerge, să râdă, să se bucure de viață!” E un mic dialog pe care mi l-am închipuit. Un dialog între părinții Alexandrei. Dar, din păcate, scriu și mă trec fiori. Alexandra nu aleargă, nu se joacă, așteaptă să vadă ce planuri are Dumnezeu cu ea, o micuță copila din Dorohoi. Suferința Alexandrei însă reprezintă mai mult decît atât. E o încercare pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o nouă, tuturor.
 
Atât de mult o iubește Dumnezeu pe Alexandra încât ne pune la încercare: oare vrem noi să ne mai bucurăm de zâmbetul ei, de ochișorii ăia plini de puritate?
 
Da, vrem! Vrem din tot sufletul! Și ne rugăm la Domnul să aibă răbdare în primul rând cu noi! Ne mobilizăm mai greu, zilele trec, dar facem noi cumva să o trimitem la operația aia salvatoare.

La urma urmei, e o bătălie care poate fi câștigată. Numai la concertul de caritate de la Sala Teatrului, din 25 niembrie, s-au strâns în câteva ore 5000 de euro. O sumă la care nu visa nimeni. Suntem, totuși, în Dorohoi, unde greutățile și sărăcia ar impune câte un concert de genul ăsta în fiecare zi. Pentru că sunt mulți dintre noi care ar avea nevoie de ajutor.
 
Trăim zile grele, este adevărat. Am ajuns să ne bucurăm dacă plătim cu 1 leu mai puțin facturile la întreținere. Și dacă asta e o bucurie, aș vrea să ne gândim ce bucurie am avea dacă acel leu “câștigat” ar ajuta-o pe Alexandra să rămână printre noi!

Stă în puterea noastră să facem un gest nobil. Peste câteva zile, prin Dorohoi va veni Sf. Nicolae. Numai de noi ține să-l trimitem și pe la Alexandra, care acum îl așteaptă pe patul de spital. Cadourile pe care le primește acum sunt doar perfuzii și medicamente. De altfel, acestea sunt cadourile pe care și le dorește. Ea mai are răbdare până să facă “lecții” cu păpușile. Boala va mai avea însă răbdare?

Vine Crăciunul! În casele noastre se vor amesteca aromele de cozonac, de vin fiert, de sarmale. În salonul Alexandrei, însă, aromele vor fi amare, de medicamente, iar colindătorii vor avea halate albe, ochii înlăcrimați, dar reci în același timp.

Părinții Alexandrei nu ne cer nimic. Sunt bucuroși că ne simt măcar alături de ei, acum când puiul lor privește trist pe geamul ce îl desparte de copilărie. Sunt conștienți că în aceste clipe mai sunt și alți părinți pentru care urarea “Crăciun Fericit!” va fi doar un motiv de plans în hohote.
 
Cred, totuși, că nu avem voie să-i lăsăm pe părinții Alexandrei să se consoleze. Nu vreau să mă gândesc că toată lupta e în zadar. Am câștigat deja câteva bătălii, mai trebuie să câștigăm și războiul.

De aceea, în data de 10 decembrie, la Sala Teatrului, va mai avea loc un concert. Un concert caritabil la care vor participa pro bono artiști din toată țara, cărora li se vor mai alătura și copii din Grupul VOCES. Unii dintre ei au vârsta Alexandrei. Dacă ei pot să ajute, noi de ce n-am putea?

Personal, voi ajuta cu cât pot, fără a-mi ierta niciodată faptul că nu pot mai mult. Dar mi-ar face mare plăcere să-mi urmați exemplul. Și chiar dacă timpul nu vă permite să veniți la acest spectacol, poate veți avea răbdarea să accesați blog-ul Alexandrei. Veți afla  acolo cum puteți să vă faceți singuri un cadou. Pentru că ajutând, veți avea o bucurie și o liniște sufletească ce nu se va compara cu nici un alt cadou pa care l-ați primi, fiecare dintre voi, de Crăciun.
Eu așa am simțit. Crăciun Fericit...

 Autor: Vuvuzela
 

GALERIE FOTO