Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

fotbal

A cincisprezecea etapă a Superligii le-a adus față în față pe FCSB și Rapid, care au oferit un adevărat spectacol sportiv pe Arena Națională, învingători ieșind giuleștenii, care au fost mult mai pragmatici și mai coerenți pe tot parcursul jocului. Derby-ul „Craiovelor” a fost umbrit de atitudinea suporterilor de la FCU care au afișat bannere ce conțineau mesaje greu de reprodus, cu trimitere la Adrian Mititelu. Pe  teren, punctele au fost împărțite, chiar dacă FCU a terminat meciul în zece. Duelul nou promovatelor din Copou s-a încheiat  de asemenea indecis, 1-1, echipa lui Dorinel Munteanu reușind egalarea pe final, la singurul șut pe poartă. Record absolut de egaluri după doar un tur de campionat, 11 în 15 jocuri disputate.

Dinamo pierde la Arad în prelungirile partidei dintr-o lovitură de pedeapsă vehement contestată de antrenorul Burcă iar FC Botoșani reușește să dea semne de viață după plecarea lui Alexa. Deși portarul Ducan a fost omul meciului pentru echipa locală, FC Botoșani pleacă cu un punct de la Hagi. 

Surprizele etapei vin de la echipele clujene. U Cluj pierde acasă cu FC Voluntari, o echipă aflată în scădere de formă cu un antrenor aflat sub presiunea demiterii iar CFR-ul deraiază la Sibiu și pierde la limită, 1-0.

Rezultatele etapei la XV a 

Politehnica Iași – Oțelul Galați 1-1 (Harrison 31 / Maciel 79)
Sepsi Sf. Gheorghe – Petrolul Ploiești 0-0
U Craiova – FCU Craiova 1-1 (Căpățână 29 / Chițu 63)
U Cluj – FC Voluntari 1-2 (Stoica 12 / Nemec 31, Dumiter 61)
Farul Constanța – FC Botoșani 1-1 (Artean 61 / Dican 89)
FCSB 1-2 Rapid București 1-2 (Dawa 66 / Papeau 39, Iacob 45)
UTA Arad – Dinamo București 2-1 (Micovschi 41, Freitas 90+4 (p) / Politic 8)
FC Hermannstadt – CFR Cluj 1-0 (Neguț 61)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

fotbal
DorohoiNews.ro, 07-11-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

Vânzări terenuri

Vânzări terenuri
Vând teren în Dealu Mare, la 2km de orașul municipiu Dorohoi, teren arabil întabulat ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro