Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

minge

Final de campionat mondial pentru naționala României de handbal feminin. Ieri, echipa condusă de Florentin Pera a disputat ultimul joc de la această ediție, reușind să se impună, nu fără emoții, în fața reprezentativei Poloniei, scor 27-26, terminând astfel, cu șase puncte acumulate, pe locul al treilea în grupa principală din care-a făcut parte. 

Deși a avut un parcurs decent, din cauza înfrîngerii catastrofale din jocul cu Danemarca (23-39), conform golaverajului echipelor clasate pe locul al treilea în grupele principale, fetele noastre s-au clasat doar pe locul al 12-lea la actuala ediție, cu un loc mai sus decât la campionatul mondial din 2021.

Meciul cheie pentru noi a fost prima dispută din grupele principale, cea împotriva Germaniei, în care, deși am condus la pauză (12-9), am făcut o doua repriză catastrofală, nemțoaicele reușind nu numai să întoarcă scorul dar, cu trei minute înainte de final conduceau la nu mai puțin de cinci goluri diferență (24-19), rezultatul final fiind de 24-22, înfrângere care ne-a trimis practic pe locul al 12-lea. 

Am ratat astfel o șansă monumentală de a accede în sferturi, într-un joc care ne-a adus în față o Germanie inconstantă, ezitantă, care a făcut probabil cel mai slab joc de la acest mondial dar, pe care, n-am reușit să o învingem. După o primă repriză perfectă pe apărare, eficientă și dinamică pe atac, a urmat o a doua total opusă, cu un procent de eficiență al extremelor aproape de zero, cu un joc fără idei pe pozițional și cu o apărare visătoare, toți acești factori ducând la un interval de 14 minute (minutele 38-52) în care am marcat doar de două ori, mult prea puțin pentru o echipă care-și dorește accederea în top 8-ul unui Campionat Mondial. Doar intervențiie Dacianei Hosu au limitat proporțiile unei reprize execrabile. Nici măcar Cristina Neagu, care a jucat 15 minute, accidentată fiind, nu a putut salva o repriză care ne putea duce în sferturile prezentei competiții, dar și la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Paris. 

Înfrângerea împotriva nemțoaicelor este cu atât mai amară cu cât tragerea la sorți și împerecherea grupelor ne-au fost cumva favorabile, aducându-ne din cealaltă grupă, pe lângă Germania, Japonia și Polonia, care, deși s-au dovedit a fi echipe solide, n-au pus foarte mari probleme fetelor noastre, acestea reușind să treacă de ambele, 32-28 cu Japonia și 27-26 cu Polonia.

Rezultate complete

România – Chile 44-19 (25-6)
România – Serbia 37-28 (19-13)
Danemarca – România 39-23 (21-10)

Grupa Principală

Germania – România 24-22 (9-12)
România – Japonia 32-28 (17-14)
Polonia – România 26-27 (10-13)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

minge
DorohoiNews.ro, 12-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

Vânzări terenuri

Vânzări terenuri
Vând teren în Dealu Mare, la 2km de orașul municipiu Dorohoi, teren arabil întabulat ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro