Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DOROHOI aduce la cunoștință că în ședința Consiliului local din data de 27-08-2020 a fost aprobată Lista de priorități - privind repartizarea a 60 unități locative realizate prin ANL, după care în perioada imediat următoare (31 august - 4 septembrie) se va solicita în scris celor 60 de beneficiari, reconfirmarea principalelor CRITERII DE ACCES, pentru aprobarea Listei de repartizare în condițiile legii.
Totodată precizăm că urmare a HCL nr. 140/ 20-07-2020, prin care a fost aprobată Lista de priorități cuprinzînd ordinea de prioritate a solicitanților în vederea repartizării locuințelor de serviciu realizate în municipiul Dorohoi conform HGR nr.719/2016 și ținând seama de beneficiarii care și-au manifestat obțiunea prin reconfirmarea criteriilor de acces pînă la această dată, în perioada imediat următoare vom aproba lista de repartizare pentru astfel de locuințe în condițiile legii.
CLICK AICI pentru a vedea lista completă
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.