Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

4

În semn de recunoștință și de admirație pentru curajul, devotamentul și profesionalismul cu care au reprezentat țara în misiunile internaționale, organizatorii au oferit asociației o plachetă aniversară, iar pentru membrii care au participat la misiuni în teatrele de operații au fost acordate de diplome aniversare.

Cu prilejul sărbătoririi, pe data de 11 noiembrie, a Zilei Veteranilor, Consiliul Județean Botoșani, în colaborare cu Primăria Municipiului Botoșani au organizat, în Sala Polivalentă a Muzeului Județean Botoșani, un eveniment menit să onoreze militarii botoșăneni ce au luat parte de-a lungul timpului la misiunile de apărare și restaurare a păcii din teatrele de operații internaționale.

Consiliul Județean Botoșani a fost reprezentat de către președintele Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta și consilierul județean Alexandra Huțu, din partea Primăriei Municipiului Botoșani a participat primarul Cosmin Andrei, invitații de onoare fiind reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Sucursala Botoșani. În semn de recunoștință și de admirație pentru curajul, devotamentul și profesionalismul cu care au reprezentat țara în misiunile internaționale, organizatorii au oferit asociației o plachetă aniversară, iar pentru membrii care au participat la misiuni în teatrele de operații au fost acordate de diplome aniversare.

Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Sucursala Botoșani a fost reprezentată la acest eveniment de către președintele lt. col. Ciobanu Sorin care a participat la 6 misiuni în Afganistan, vicepreședintele lt. col. Titiliuc Cornel – 1 misiune și de către unul dintre membri, sublt. Gându Ciprian - 2 misiuni.

„Ne înclinăm în fața a ceea ce ați făcut dumneavoastră și toți membrii asociației dumneavoastră pentru patrie, pentru noi toți. Prezența domniilor voastre în teatrele de operații și toată activitatea dumneavoastră a fost cotată la cel mai înalt nivel. Din păcate în decursul timpului, Armata Română a pierdut 30 de soldați și mai mult decât atât, la nivel național sunt 200 colegi de ai dumneavoastră care au fost răniți în misiuni. Este o zi în care vrem să vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut, să vă arătăm respectul și prețuirea atât pentru dumneavoastră, cât și pentru familiile dumneavoastră, pentru că nu mulți dintre noi ar avea puterea să aleagă teatrele de operații în detrimentul familiei și al unei vieți liniștite și să plece în zone atât de fierbinți ale globului. Astăzi vă mulțumim și ne plecăm capul în fața dumneavoastră!” au fost cuvintele transmise de președintele Consiliului Județean Botoșani Doina Federovici, conducerii asociației și tuturor membrilor acesteia.

De asemenea, au transmis felicitări și mulțumiri atât primarul Municipiului Botoșani Cosmin Andrei, cât și vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta și consilierul județean Alexandra Huțu. La rândul său, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Sucursala Botoșani, lt. col. Ciobanu Sorin, a oferit organizatorilor tricouri cu însemnele asociației, folosite în activitățile de voluntariat, reiterând totodată, menirea asociației pe care o conduce, aceea de a duce mai departe munca și exemplul înaintașilor, dar și de a acorda sprijin membrilor și persoanelor cu probleme medicale și sociale deosebite, din rândul militarilor activi, veterani și veteranilor în activitate, pensionați, în rezerva sau retragere, precum și membrilor familiilor și urmașilor acestora.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea și completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celor decedați.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

45689101113141615712321
DorohoiNews.ro, 11-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro