Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Primăria municipiului Dorohoi vă aduce la cunoștință că astăzi 24.11.2020, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul ”LOCUINȚE DE SERVICIU STRADA 1 DECEMBRIE”, investiție finanțată prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Invităm în data de 27.11.2020 orele 11:00, în strada 1 Decembrie nr.24 (la locația blocului mai sus menționat), pe cei 16 beneficiari ai locuințelor de serviciu, în vederea primirii repartiției.
Totodată îi informăm și pe beneficiarii locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite în regim ANL că, din discuțiile purtate cu reprezentanții Agenției Naționale de Locuințe și cu constructorul care execută lucrările la obiectivul de investiție „LOCUINȚE PENTRU TINERET DESTINATE ÎNCHIRIERII, STRADA 1 DECEMBRIE”, se estimează că în jurul datei de 15.12.2020 se vor finaliza lucrările și va avea loc recepția și pentru acest obiectiv.
În aceste condiții, sperăm ca până la sfârșitul anului să repartizăm și cele 60 de unități locative construite în regim ANL, făcând astfel o bucurie tinerilor care așteaptă cu nerăbdare o locuință.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.