Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
După multe urcușuri și coborâșuri, cu multe deplasări ale administrației locale dorohoiene la București, Agenția Națională pentru Locuințe a aprobat contractul de finanțare pentru construirea a 48 de locuințe ANL la Dorohoi.
„Sunt finanțate pentru municipiul Dorohoi 48 de locunțe ANL și am primit contractul de finanțare pentru anul acesta. Din discuțiile pe care le-am avut cu cei din conducerea ANL, au spus că începând de săptămâna viitoare vor intra în procedură de licitație pentru constructor, pentru C+M.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Cu alte cuvinte dorohoienii vor beneficia de un nou set de locuințe construite în regim ANL. Dacă licitația decurge normal și vremea este favorabilă, aceste locuințe pot fi finașizat chiar în acest an.
„Sperăm că licitația va dura un timp rezonabil, iar din experiența celor de la București au spus că în termen de 30-40 de zile va fi desemnat un câștigător și lucrările vor începe anul acesta. Dacă timpul va fi prielnic sperăm ca acestea să fie finalizate tot anul acesta. Dacă intervin probleme la licitație sau vremea nu permite finalizarea acestor 48 de locuințe, se va prelungi termenul până anul viitor, însă cel târziu anul viitor cele 48 de locuințe ANL vor fi finalizate.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.