Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a transmis un mesaj cadrelor didactice și elevilor din Dorohoi cu ocazia redeschiderii instituțiilor de învățământ din Dorohoi în data de 8 februarie.
„Începând cu data de 8 februarie școlile din Dorohoi se vor redeschide. Mă bucură faptul că instituțiile de învățământ s-au organizat exemplar și sunt pregătite pentru a-și desfășura activitatea firească a cursurilor și de a-și întâmpina elevii și profesorii în condiții de siguranță.
Rămânem în continuare aproape de profesori, elevi și părinți în efortul comun de a asigura toate condițiile pentru buna reîncepere și desfășurarea fizică a cursurilor. O atenție deosebită a fost acordată și elevilor aflați în situații de vulnerabilitate, astfel încât toți copiii și tinerii să poată participa la orele de curs.
Nerăbdarea, entuziasmul și bucuria de a reveni la școală rămân vii, cu toate acestea însă, rog în continuare ca toți să respectăm măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru a putea preîntâmpina orice situație care ar pune în pericol desfășurarea cursurilor, totul în spiritul protejării dumneavoastră și a celor dragi.
Am mare încredere că împreună, prin conștientizare și asumare, vom reuși să depășim cu bine această etapă dificilă determinată de situația pandemică și să facem pași mici și siguri spre normalitate. Profesorilor le urez mult succes în îndeplinirea obiectivului de a oferi un act educativ de calitate și de a menține toate condițiile sanitare necesare pentru desfășurarea cursurilor. Elevilor le doresc multe realizări, sănătate și tot ce există mai bun pe lume, și, nu în ultimul rând, părinților le urez sănătate și putere de muncă în efortul și sacrificiul pe care îl depun în modelarea caracterelor tinerilor noștri.
Vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră!”
Cu prețuire,
Primar
ing. Dorin Alexandrescu
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.