Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Consiliul Județean Botoșani participă în aceste zile la Târgul de Turism al României, care în acest an se desfășoară online, pe platforma: https://www.targuldeturism.ro/ro/.
CJ Botoșani promovează la #TTRVirtual2021 cele mai atractive destinații din județ, reunite în rute turistice recunoscute la nivel național, precum: ruta ecumenică (reunește bisericile, mănăstirile monument și obiectivele de cult din județ); ruta culturală „Drumul Luceferilor” (obiective care au legătură cu marile personalități născute în județ) sau ruta culturală „Pe urmele geniilor” (care reunește casele memoriale din județ).
Participanții la târg pot lua contact cu universul eminescian prin turul virtual de la Memorialul Ipotești, pot identifica opțiunile de cazare și masă, dar și posibilitățile de recreere și agrement din județ, precum Cornișa Aquaparc sau Parcul „Mihai Eminescu” din municipiu.
„Participarea la Târgul de Turism al României, chiar și în varianta online, este o oportunitate de a face cunoscute frumusețile și atracțiile județului în ideea de a dezvolta turismul, activitate pe care nu prea s-a pus accent până acum. Avem locuri frumoase, avem mănăstiri cu povești frumoase în spate, avem case memoriale ale celor mai mari personalități ale României. Deci avem lucruri pe care să le promovăm și cu ajutorul cărora să atragem turiști în zonă. Mai mult, avem și determinarea necesară de a urni lucrurile, astfel încât turismul să nu mai fie trecut la «și altele» atunci când vorbim de dezvoltarea economică a județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Târgul de Turism al României - ediția virtuală - este organizat de Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România și își va închide porțile pe data de 21 februarie, la ora 18:00.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.