Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Conducerea Consiliului Județean Botoșani și parlamentarii Marius Budăi și Alexandra Huțu au participat la o întâlnire cu rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași, prof.univ.dr. habil. Aurelian Bălăiță, și președintele Federației EDU CULT, conf.univ.dr. Doru Zaharia. Subiectul principal al discuțiilor a vizat programul pe care autoritățile și organizațiile neguvernamentale ar trebuie să-l deruleze pentru ca tinerii să redescopere actul cultural în toate formele sale. De asemenea, a fost abordată și tema deschiderii unei secții de teatru a Universității la Botoșani.
Domnul conf.univ.dr. Doru Zaharia a prezentat proiectul regional „Impro Edu Cult”, în care partener principal va fi Consiliul Județean Botoșani și parteneri locali consiliile municipale Botoșani și Dorohoi și cele orășenești Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni și Ștefănești, și prin care Federația Edu Cult va crea în instituțiile școlare care vor adera la proiect Incubatoare de Resurse Culturale. În cadrul acestor Incubatoare vor funcționa Ateliere de improvizație care vor contribui la: dezvoltarea imaginației și a gândirii critice; dezvoltarea inițiativei și stimularea facultăților creatoare; inițierea și formarea unor abilități de comunicare verbală, paraverbală și nonverbală; stimularea capacității de joc și a implicării în lucrul în echipă și stimularea componentelor inteligenței emoționale. Grupurile țintă ale proiectului, care se va implementa în trei ani, vizează trei categorii de vârstă, și anume: elevii din ciclul primar, cel gimnazial și cel liceal.
„Este o inițiativă foarte frumoasă a domnilor de la Universitatea Națională de Artă George Enescu Iași pe care noi o vom sprijini cu toate puterile. Județul nostru este unul eminamente cultural, atât prin personalitățile pe care le-a dat, cât și prin viața culturală pe care o are. Proiectul prezentat de domnul Doru Zaharia, care a ales să fie implementat pentru prima dată în județul nostru, nu poate decât să ne bucure și sperăm să menținem vie flacăra culturii în acest colț de țară”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, la finalul discuțiilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.