Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Cu trei zile mai devreme decât data convenită pentru livrare, la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni a ajuns noua staţie de tratare a levigatului prin osmoză inversă în două trepte.
Furnizorul echipamentului a început să instaleze stația pentru a o pune în funcțiune cât mai repede. Ulterior, timp de trei luni, personalul operatorului depozitului CMID Stăuceni, asistat de proiectant şi de furnizorul de tehnologie, va efectua testele de fiabilitate, întreţinere şi operare.
„Cu toții dorim să trăim într-un mediu mai curat și de aceea susțin orice inițiativă în acest domeniu, iar în ultima perioadă CMID Stăuceni a fost printre preocupările majore ale conducerii și specialiștilor Consiliului Județean. Valoarea investiției depășește jumătate de milion de euro și va fi suportată de către operator, iar la finalul contractului aceasta va intra în proprietatea județului Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Noua instalație va avea o capacitate de tratare a levigatului de 150 mc/zi și va funcţiona împreună cu staţia existentă. Ea poate funcţiona şi independent, asigurând tratarea levigatului şi în perioadele în care staţia actuală este în revizie sau reparaţii.
Scopul acestei investiţii este de a asigura o capacitate suficientă de tratare a levigatului produs de deşeurile din celula 1 a depozitului ecologic de la CMID Stăuceni, dar și cel care va rezulta din exploatarea celulei 2, atunci când aceasta va intra în exploatare, reducând riscul poluărilor accidentale prin deversări necontrolate în afara depozitului.
Staţia de tratare a levigatului prin osmoză inversă nu este singura investiție de la depozitul ecologic de la Stăuceni. Consiliul Județean Botoșani a demarat achiziționarea unui echipament de monitorizare a contaminării radioactive a deșeurilor. De asemenea, s-a încheiat un parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea obținerii finanțării și implementării proiectului de achiziționare centralizată a unei instalații de tratare mecano-biologică (TMB) cu digestie anaerobă și a uneia de digestie anaerobă pentru biodeșeuri colectate separat. „Toate aceste eforturi sunt necesare pentru ca depozitul de deșeuri de la Stăuceni să devină performant. Prin punerea în funcțiune a acestor instalații, deșeurile mari vor putea fi selectate mai ușor, în timp ce volumul celor mici, în urma digestiei anaerobe, va scădea cu 60%-65%”, a mai declarat Doina Federovici, subliniind că „este momentul unei schimbări fundamentale în stilul nostru de viață, în sensul să colectăm selectiv deșeurile pe care le generăm, astfel încât să plătim mai puțin, dar și să lăsăm o amprentă cât mai puțin vizibilă asupra naturii”.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.