Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La Instituţia Prefectului Botoşani, are loc astăzi, 11 februarie 2016, la ora 13.00, instruirea directorilor de grădiniţe şi şcoli (care au structuri grădiniţe) având drept obiect Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă.
Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015 şi prevede că: „În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale. Stimulentul educaţional se acordă în cadrul unui program de interes naţional, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) şi (5) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare. Finanţarea acordării stimulentului educaţional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinaţie.”
Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
a) vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului şcolar curent - copiii pot fi înscrişi la grădiniţă şi înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spaţiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani;
b) vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale metodologiei de înscriere în învăţământul primar;
c) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.