Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, una dintre cele mai mari unități sanitare din țară, aflat în administrarea Consiliului Județean Botoșani, are de vineri, 14 mai, un nou director de îngrijiri. Este vorba de asistentul principal Camelia Caliniuc , care de-a lungul carierei sale a activat în Serviciul de Urgențe.
„Am delegat-o pe Camelia Caliniuc pe postul de director de îngrijiri pentru o perioadă de trei luni, deoarece mandatul interimar al domnului Emil Florentin Andrei a ajuns la final. Alegerea doamnei Caliniuc am decis-o împreună cu specialiștii Spitalului Județean în urma unei ample analize și a primat faptul că este un specialist foarte bun, care și-a probat calitățile manageriale la Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD, unde a fost asistent medical șef din 2017 și până la această numire. În condițiile epidemiologice actuale și ale provocărilor pe care le aduce modernizarea unității spitalicești experiența ei este un plus pentru echipa de management a Spitalului Județean. Așa cum a făcut-o și în cazul celorlalte instituții aflate în subordine și în care s-a pus problema schimbării echipei de conducere, am decis să susțin un specialist cu o bună reputație, doamna Camelia Caliniuc nefiind membră a vreunui partid politic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.