Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Veterani Albesti_10

Ziua de 10 iunie, atunci când întreaga Românie creștin-ortodoxă sărbătorește atât Înălțarea cât și Ziua Eroilor, a fost o zi deosebită în comuna Albești, acolo unde câteva sute de locuitori ai comunei au asistat la sfințirea unui monument impresionant atât prin realizare, cât și prin simbolistica sa. 

La o primă vedere, mobilizarea unui pluton de armată aparținând ambelor unități militare din județ, invitarea prefectului Dan Nechifor pentru a da onorul, a parlamentarilor PNL și a cinci preoți care să oficieze slujba de pomenire pot părea un exces de festivism, însă odată cu înțelegerea sacrificiilor și eforturilor încununate de monumentul ridicat în centrul comunei Albești, totul devine explicabil. Primăria din comună, alături de consilierii locali, și-au propus să realizeze un obiectiv prin care să atragă atenția tuturor că Albeștii au dat peste 100 de eroi în ultimele trei conflagrații internaționale. Pentru a dovedi asta, o echipă de albeșteni au petrecut câteva zile la Depozitul central al Arhivelor Militare Naționale de la Pitești pentru a cerceta filă cu filă documentele și a centraliza eroii din Albești Botoșani, căzuți în Războiul de Independență, în Primul și Al II-lea Război Mondial. Căutătorii și-au identificat peste 100 de strămoși, 7 din războiul ce a adus independența României, peste 40 din prima conflagrație mondială și alți peste 50 din WWII. Numele tuturor acestor botoșăneni din Albești căzuți în luptă au fost inscripționate pe frontispiciul unui monument cu adevărat  impresionant prin înălțimea și  simbolistica sa. Construită în anii 2019-2020, opera arhitectonică are trei coloane, câte una pentru fiecare război și este demnă de a sta nu doar în centrul unei comune botoșănene, ci în orice alt punct al României ce dorește să-și cinstească eroii. Monumentul Eroilor din Albești a fost prezentat ca proiectul său de suflet de către primarul Mihai Amarandei, cel care a fost la viața sa și profesor de istorie.  

Sărbătoarea a avut și o altă componentă deosebită prin prezența fizică la manifestări a unor participanți la război. Doi veterani au ocupat un loc de cinste în cadrul manifestărilor, fiind aplaudați și onorați de autorități prin oferirea unor plachete de onoare. Andrei Octav, din Coștiugeni, are 95 de ani, una dintre mâini pierzându-și-o pe front, iar Simion Mihai, din Albești, are 93 de ani, nu prea mai vede bine, dar se mândrește că este mai tânăr decât ”colegul” său de război. Primăria comunei Albești le-a pregătit celor doi nonagenari o serie de premii, dar și câte o plachetă de onoare ”în semn de recunoștință pentru faptele și sacrificiile pe câmpurile de luptă din Cel de-al Doilea Război Mondial”, acestea fiindu-le înmânate de prefectul Dan Nechifor.

Sărbătoarea sătească a inclus depuneri de  coroane la monumentul proaspăt sfințit, un moment artistic pregătit de elevii școlii din Albești, după care sătenii au fost invitați, pe ritmurile muzicii de fanfară, să servească tradiționalele sarmale și bucate dulci, bucurându-se astfel și de Sărbătoarea Înălțării Domnului. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Veterani Albesti_10Veterani Albesti_01Veterani Albesti_02Veterani Albesti_03Veterani Albesti_04Veterani Albesti_05Veterani Albesti_06Veterani Albesti_07Veterani Albesti_08Veterani Albesti_09Veterani Albesti_11
DorohoiNews.ro, 11-06-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro