Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Delegația militară româno-americană ce și-a anunțat vizita la Botoșani a fost primită de Dan Nechifor, prefectul județului, în dimineața de marți, 5 octombrie, iar discuțiile au fost succinte și la obiect. 

Militarii din cadrul Afacerilor Civile au ținut să afle de la reprezentantul Guvernului în teritoriu care sunt punctele forte ale județului Botoșani, precum și cele slabe. Au fost abordate principalele probleme ce survin din situarea Botoșanilor la granița țării și Uniunii Europene, Dan Nechifor amintind despre contrabanda cu țigări și metodele din ce în ce mai moderne care se folosesc în această activitate ilegală, dar și despre imigranții ajunși la noi care, deși în număr redus, nu reușesc să se integreze. 

Prefectul le-a mulțumit musafirilor pentru că au reușit să ajungă la Botoșani, în pofida valului pandemic, subliniind că în acest context colaborarea sa cu structurile militare a fost de succes și anul trecut și se pare că va fi și în viitorul apropiat.

„Noi nu ne-am dori, dar dacă situația se va impune, vom apela din nou la sprijinul armatei pentru luarea măsurilor adiacente carantinării anumitor localități. Prezența militarilor are un impact pozitiv asupra populației și le mulțumesc și cu această ocazie pentru colaborare.”, a explicat Dan Nechifor.

Americanii de la Afaceri Civile au fost însoțiți de militarii români din echipa CIMIC a Batalionului 1 CIMIC București, aceștia anunțând că în curând se va operaționaliza un portal dedicat cooperării militaro-civile, baza de date urmând să fie completată pentru zona județului Botoșani inclusiv cu informații ce urmează să fie transmise de Instituția Prefectului. Delegația a abordat și subiecte legate de protecția și pregătirea populației în situații de criză, structurile de căutare și salvare a persoanelor, sau acțiuni privind imigranții și refugiații, detaliile fiind oferite de ltcol Codruț-Ștefan Obreja, comandantul Batalionului 335 Artilerie ”Alexandru cel Bun” din Botoșani.  

„Vă mulțumim pentru că ne-ați primit la dumneavoastră, deși vizita a fost cam în pripă. Și apreciem deschiderea dumneavoastră. Ne-ați oferit detalii tehnice și la obiect, fără tendința de a estetiza artificial județul.”, a declarat căpitanul Bogdan Stoichiță, de la echipa CIMIC a Batalionului nr.1 București. 

Vizita, axată pe modalitățile de cooperare militară și civilă, se desfășoară în contextul unui tur realizat de delegația mixtă, județele Iași și Vaslui fiind deja vizitate. Specialiștii CIMIC și-au propus să ajungă și la punctele de trecere a frontierei, dar și la Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, unde partenerul american dorește să facă o donație de carte.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

132
DorohoiNews.ro, 05-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro