Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-au întâlnit astăzi, la sediul CJ Botoșani, pentru a stabili coordonatele colaborării dintre cele două administrații în vederea accelerării procesului de dezvoltare a regiunii.
Discuțiile s-au axat pe realizarea unui parteneriat între cele două județe și municipiile reședință de județ, care să preia realizarea drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, ca prelungire a Autostrăzii A7. Acest drum este inclus în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030. De asemenea, se dorește modernizarea Drumului Național DN 29A, Suceava – Dorohoi – Darabani – Rădăuți-Prut, expertizarea și reluarea lucrărilor la podul de peste râul Siret de la Talpa, precum și cooptarea Consiliului Județean Botoșani în Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie dezvoltat în jurul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
„A fost o discuție așezată pe necesitățile de dezvoltare a celor două județe, care au interese comune și care trebuie să evolueze împreună pentru recuperarea decalajelor față de alte regiuni ale țării. S-au identificat oportunitățile pe care le avem prin demararea unor proiecte comune și am convenit pașii pe care îi vom avea de parcurs. Realizarea drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, ca prelungire a Autostrăzii A7, modernizarea Drumului Național DN 29, Suceava – Dorohoi – Darabani – Rădăuți-Prut, expertizarea și reluarea lucrărilor la podul de peste Siret de la Talpa sunt obiective de investiții prioritare pentru ambele județe, care, împreună reprezintă peste 5% din populația și teritoriul României, dar și principalul bazin de forță de muncă al țării”, a declarat Doina Federovici.
Totodată, cele două județe sunt „poarta de acces” a Europei către piața de desfacere reprezentată de spațiul ex-sovietic. Poziția lor geostrategică este foarte importantă, dat fiind faptul că au graniță comună cu Republica Moldova și Ucraina. Județul Botoșani dispune de două puncte de trecere simplificată a frontierei de stat cu Republica Moldova, în localitățile Rădăuți-Prut și Stânca, și unul cu Ucraina, în localitatea Racovăț. Județul Suceava, județ de graniță cu Ucraina, dispune de cinci puncte de trecere simplificată a frontierei de stat în localitățile Izvoarele Sucevei, Ulma, Climăuți, Vicovu de Sus și Vășcăuți și de două puncte de trecere deschise traficului internațional la Siret și Vicșani. „Această vecinătate reprezintă o oportunitate pentru accesarea proiectelor și a investițiilor în zona transfrontalieră și pentru circulația resursei umane. Ea conferă Regiunii Nord-Est un avantaj strategic din punct de vedere al cooperării transfrontaliere cu Ucraina și Republica Moldova și din perspectiva apropierii acestora de structurile europene”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Botoșani.
Doina Federovici a subliniat, de asemenea, și importanța cooptării instituției pe care o conduce în Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie dezvoltat în jurul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. „Ne dorim să valorificăm toate oportunitățile pentru dezvoltarea județului. Prin intermediul acestui cluster, mediul public și cel privat pot colabora în vederea unei dezvoltări armonioase și susținute prin implicarea atât a fondurilor publice, guvernamentale, locale sau europene, cât și a celor private. Doar unindu-ne forțele vom putea reuși”, a conchis Doina Federovici.
Cei doi oficiali au convenit ca astfel de întâlniri să fie mai dese și chiar să participe împreună la ședințele de plen ale consiliilor județene Botoșani și Suceava în vederea susținerii proiectelor comune, atât la nivel local, cât și național.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.