Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Plenul Consiliului Județean Botoșani va aproba joi, 14 aprilie 2022, într-o ședință extraordinară, noii indicatori tehnico-economici pentru realizarea Laboratorului de Microbiologie din cadrul Secției exterioare de Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, urmând ca vineri, 15 aprilie, aceștia să fie aprobați și de Comitetul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Investiții (CNI).
Decizia de majorare a valorii proiectului a fost luată după ce constructorul care a participat la prima licitație lansată de CNI nu a mai depus documentele suport pentru adjudecarea contractului de lucrări, ca urmare a exploziei prețurilor la materialele de construcție. În urma actualizării devizului, valoarea proiectului crește la 3,77 milioane de lei, de la 2,36 milioane de lei. Contribuția Consiliului Județean Botoșani va fi de 345 de mii de lei, adică de 9% din total proiect.
„Vom suplimenta cu aproximativ 125 de mii de lei partea noastră de contribuție, pentru că această investiție este mai mult decât necesară pentru sistemul sanitar botoșănean. Cu toții suntem conștienți că prețurile din domeniul construcțiilor au crescut și este necesar ca sumele alocate proiectelor să fie corelate cu realitatea. Încercăm să urgentăm toate procedurile, pentru ca CNI să poată relua licitația cât mai repede”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a adăugat că „noul laborator va aduce beneficii botoșănenilor prin completarea pachetului de servicii medicale oferite de către Spitalul Județean”.
Realizarea obiectivului presupune construirea clădirii laboratorului pentru biologie moleculară cu o suprafață de 232,19 metri pătrați. Aceasta va avea două zone funcționale majore – una destinată personalului și una destinată preluării și prelucrării probelor biologice.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.