Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, vicepreședintele Dorin Birta și Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, s-au întâlnit în această după-amiază cu o delegație de la Chișinău, condusă de către primarul Ion Ceban.
Discuțiile care au avut loc s-au axat pe viitoare proiecte de colaborare atât în domeniul cultural, cât și în privința atragerii fondurilor europene ce vor fi disponibile pe diferitele axe de finanțare. „Au fost discuții interesante, preliminare dezvoltării unor relații bune de colaborare. Am convenit ca cele trei administrații locale – Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani și Primăria Chișinău – să încheie un parteneriat de colaborare, iar pe viitor să se realizeze și acorduri de înfrățire”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Unul dintre obiectivele administrației județene din Botoșani este diversificarea colaborărilor internaționale și întărirea relațiilor cu administrațiile locale din țările vecine: Republica Moldova și Ucraina.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.