Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Lucrările la heliportul medical s-au finalizat. În această săptămână, o echipă de la Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența reprezentanților proiectantului, a antreprenorilor care au efectuat lucrările, a dirigintelui de șantier, a conducerii Consiliului Județean Botoșani și a comandanților ISU Botoșani au demarat procesul de recepție a heliportului.
„Așa cum am promis, lucrările la heliportul medical, proiect pe care l-am demarat în 2018 și pentru care, alături de autoritățile locale, din postura de senator, m-am luptat pentru a fi implementat și la Botoșani, s-au finalizat până la finalul acestui an”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
După finalizarea procesului de recepție, va demara procesul de evaluare, autorizare și certificare a heliportului de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care se va încheia prin realizarea manualului heliportului. Valoarea totală a lucrărilor de construcții montaj, cu tot cu TVA, a depășit 1,5 milioane de lei. Heliportul medical este unul dintre proiectele care vizează modernizarea sistemului sanitar botoșănean. „Ne dorim o dezvoltare integrată a sistemului sanitar. La nivelul Consiliului Județean, avem, în diferite stadii de implementare, și alte proiecte importante, care vor contribui din plin la creșterea calității actului medical”, a conchis Doina Federovici.
În cadrul proiectului „The CBC Romania-Moldova a safer area by improving the Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) operating infrastructure, by increasing the level of training and maintaining the capacity of professional personnel to intervene in emergency situations SMURD 2” trebuie realizate șapte heliporturi în România și Republica Moldova prin intermediul Programului Operațional Comun 2014-2020 România - Republica Moldova. În România, heliporturile sunt prevăzute pentru municipiile Botoșani, Iași și Galați, iar în Republica Moldova pentru Chișinău – două și câte unul la Bălți și Cahul.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.