Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Căderile masive de zăpadă și viscolul pun la grea încercare județul Botoșani, mai multe sectoare de drum județean fiind blocate de zăpada ce cade încontinuu de peste 24 de ore și care este adusă pe calea de rulare de viscolul puternic.
În acest moment, probleme se înregistrează pe următoarele sectoare de drum:
DJ 208H: Copălău – Cerbu – Dracșani
DJ 282: Hănești – Dângeni și limită județ Iași (Rediu) – Răuseni
DJ 291K: Lozna – Călinești
DJ 293: Dorohoi – Dumeni – Havârna
DJ 294: Gulioaia – Dângeni – Brăteni
DJ 296A: Costești – Roșiori
DJ 298: George Enescu – Dragalina
DJ 298A: Crucea Milencii – Darabani
Sulurile de zăpadă formate de vântul puternic pot crea noi blocaje, motiv pentru care recomandăm șoferilor să nu pornească la drum. Dacă amânarea deplasării nu este posibilă, este recomandat ca șoferii să se intereseze care sunt condițiile de trafic. Starea drumurilor județene poate fi aflată apelând numărul de telefon 0231/510.792.
„Toate echipele de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri sunt pe teren încă din cursul zilei de ieri. Se lucrează foarte greu din cauza viscolului puternic, care readuce zăpada pe carosabil. Lucrăm cu toate utilajele din dotare și cu utilajele puse la dispoziție de către primării, contractul de deszăpezire expirând la 31 martie. Încercăm, cât mai repede, să redăm circulației drumurile județene, dar totul ține de vreme. Din păcate, codul portocaliu de viscol a fost prelungit până mâine la ora 14:00, motiv pentru care recomandăm șoferilor să nu plece la drum. Situația se schimbă de la o oră la alta, prin urmare, șoferii se pot interesa despre starea drumurilor județene apelând numărul de telefon al Dispeceratului Direcției Județene de Drumuri și Poduri”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.