Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Chiron Cosmin, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani, Bof Alin-Marian, absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani și Gașpăr Mario-Constantin, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Octav Onicescu” Botoșani, au fost astăzi reprezentanții tinerilor la Instituția Prefectului și au avut astfel ocazia să cunoască în detaliu activitatea Instituției.
Chiron Cosmin a urmărit activitatea prefectului județului Botoșani, Sorin Cornilă, iar Bof Alin Marian și Gașpăr Mario Constantin au aprofundat activitatea subprefectului județului Botoșani, Tiberiu Manolache.
Vizita a început la ora 09:00, când Cosmin a participat la Ședința Operativă, organizată de prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă cu șefii departamentelor din cadrul IPBT, apoi, a descoperit cum sunt analizate și discutate documentele ce vin la mapa prefectului. Activitatea a continuat cu prezentarea departamentelor din cadrul Instituției Prefectului, ulterior Cosmin, Alin și Mario asistând la audiențele acordate de domnul prefect și participând la o întâlnire de lucru cu Inspectorul Școlar General, domnul Bogdan Suruciuc.
Cu această ocazie, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă le-a oferit celor trei câte o Diplomă de Excelență, un exemplar al Constituției României și câte o insignă cu drapelul național. Vizita celor trei face parte din proiectul ”Reprezentant pentru o zi”, conceput pentru tinerii din comunitate, al cărui scop este de a le oferi tinerilor posibilitatea de a cunoaște în detaliu activitatea autorităților publice.
Proiectul este dezvoltat de către Fundația Județeană de Voluntariat Botoșani și a fost organizat pentru a marca Ziua Națională a Tineretului, 2 mai 2023, în peste 15 județe din România, cu sprijinul Fundației Naționale pentru Tineret. La Botoșani, coordonator de proiect este domnul Muscaliuc Ștefan Șerban.
„Încă de la începutul mandatului meu de prefect al județului Botoșani mi-am arătat disponibilitatea de a face echipă cu tinerii valoroși din județul nostru. De aceea am susținut fiecare proiect al lor, de fiecare dată când mi-a fost solicitat acest lucru. Eu cred în tineri, așa cum cred în Botoșani. Sunt convins că generațiile viitoare vor modela un viitor pe placul lor, mai bun pentru noi toți. Mă bucur să văd că sunt tineri implicați în activitățile comunității, mă bucur să descopăr tineri care doresc să cunoască activitatea autorităților. Sunt convins că ei vor schimba lucrurile în bine. Întâlnirea de astăzi cu Cosmin, Alin și Mario mi-a confirmat părerea bună pe care o aveam despre generația lor. Țara noastră este pe mâini bune.” a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.