Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Doina Federovici

Opt asocieri, care reunesc 95 de firme, au depus oferte pentru realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est.

Realizarea acestuia a unit într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere administrațiile din cele două județe: consiliile județene și primăriile municipiilor reședință. 

„Alături de colegii din celelalte trei autorități locale, ne-am asumat să implementăm acest proiect foarte important pentru regiunea noastră. Ne bucurăm că drumul de mare viteză Botoșani – Suceava a suscitat un interes atât de mare, că firme importante s-au înscris la licitație. Împreună, cele două consilii județene și cele două primării reședință de județ, avem determinarea de a finaliza cât mai repede documentația tehnică și de a face pasul următor, realizarea propriu zisă a drumului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

Realizarea documentației tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate, obținerea autorizației de construcție, executarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, întocmirea documentației suport și asistența acordată pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare, precum și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări și asistența tehnică în perioada derulării procedurilor de achiziție publică pentru execuția lucrărilor. Valoarea totală a documentației scoasă la licitație, inclusiv TVA, este 21,2 milioane de lei, iar cele patru autorități locale vor contribui, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%, în timp ce 98% din sumă fiind asigurată din fonduri europene, Programul de Transport 2021-2027.

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani.

„În momentul de față drumul este prevăzut cu două benzi pe sens și separator de sens, cu o limită de viteză de 120 de kilometri pe oră, dar noi facem toate demersurile necesare pentru a-l transforma într-un sector de autostradă, ca o continuare pentru A7. Avem sprijinul Ministerului Transporturilor și al reprezentanților CNAIR. Argumentele sunt de partea noastră, mai ales că exproprierile de terenuri se vor face pentru regimul de autostradă. Diferența între cele două tipuri de drum de mare viteză constă în faptul că autostrada prevede și banda de urgență, iar limita maximă de viteză este de 130 de kilometri la oră”, a conchis Doina Federovici, care a ținut să mulțumească unității de implementare a proiectului formată din specialiștii celor două consilii județene, „care au conlucrat foarte bine în cadrul acestui proiect generos pentru Botoșani și Suceava”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Doina Federovici
DorohoiNews.ro, 18-05-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro