Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sistemul sanitar botoșănean este zguduit în aceste zile de moartea Alexandrei. „Este inadmisibil ca astfel de cazuri, atât de grave, să se petreacă în unitățile sanitare! Este inadmisibilă atitudinea cadrelor medicale care s-au ocupat de Alexandra! S-au demarat mai multe anchete în acest caz, iar cei vinovați vor trebui să plătească. Nu vom precupeți niciun efort pentru aflarea adevărului și solicit cu fermitate găsirea și pedepsirea cât mai urgentă a vinovaților. Este timpul ca și Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România să-i pedepsească exemplar pe cei care au greșit și să facă front comun cu administrația pentru a îmbunătăți calitatea actului medical.
Am cerut mereu și voi continua să cer medicilor și asistenților să arate mai multă empatie față de pacienți și să acționeze doar în interesul acestora. Din păcate, se pare că nu au făcut-o și în cazul Alexandrei! Tot corpul medical trebuie să înțeleagă că este în slujba oamenilor, că cei care cer ajutorul cadrelor sanitare nu o fac de plăcere. Dacă vor continua să fie indiferenți, atunci vor trebui să părăsească sistemul sanitar. Nu vom abdica de la obiectivul nostru de a îmbunătăți serviciile medicale, chiar dacă va trebui să ne luptăm cu opoziția sistemului medical. Vom pune în aplicare toate măsurile ce vor rezulta din auditul extern comandat de conducerea Spitalului, indiferent cât de dure vor fi acestea”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând „ca femeie și mamă sper ca situații ca devastatorul caz al Alexandrei să nu se mai repete, iar cadrele medicale să-și înțeleagă pe deplin responsabilitățile nobilei misiuni la care s-au angajat, să nu uite niciodată jurământul pe care l-au depus, să arate mai multă empatie față de pacienți și să facă toate eforturile pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ajutorul lor”.
În paralel, programul de investiții în sistemul sanitar botoșănean va continua așa cum a fost gândit de actuala administrație județeană. „Dacă partea umană ține de fiecare individ în parte, de nivelul de empatie pe care fiecare îl are, noi, ca administrație vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru a dezvolta baza materială a spitalului, așa cum am făcut-o și în ultimii ani. Doar pentru Maternitate, Consiliul Județean a derulat și derulează proiecte de aproximativ 5 milioane de euro, finanțate din fonduri proprii, guvernamentale, europene – inclusiv PNRR. Vom continua pe această linie a investițiilor și a dotării spitalului cu echipamente medicale”, a mai spus Doina Federovici.
Ministerul Sănătății a aprobat, la finanțare prin PNRR, proiectul depus de Consiliul Județean Botoșani privind îmbunătățirea programului de screening al nou-născuților din cadrul Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie. Este vorba de un proiect de dotare cu echipamente medicale adecvate pentru îmbunătățirea programului de screening pentru retinopatia de prematuritate, în valoare de aproximativ 265 de mii de lei. Acesta prevede achiziționarea unui kit care va pune în evidență afecțiuni critice ce pot afecta nou-născuții.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.