Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

6

La solicitarea parlamentarilor social-democrați botoșăneni, conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a ajuns la Botoșani pentru a identifica soluțiile optime în vederea urgentării asfaltării sectorului Văculești – Leorda, din DN29B, Botoșani – Dorohoi.

 „Alături de colegii din PSD Botoșani am făcut mai multe apeluri către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Direcția Regională de la Iași  pentru a urgenta lucrările de realizare a covorului asfaltic pe sectorul Văculești – Leorda, afectat de traficul greu. Echipa de la DRDP Iași și constructorul care efectuează lucrările s-a mobilizat, astfel încât să reducă timpul de efectuare a lucrărilor și implicit disconfortul creat de intervențiile la calea de rulare, pentru că nu ne putem permite să intrăm în sezonul rece fără ca aceste lucrări să fie terminate”, a declarat Dan Șlincu.

Deputatul social-democrat, împreună cu Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași, a inspectat stadiul lucrărilor de pe DN28B.

„Este important că atât CNAIR, cât și conducerea DRDP Iași au înțeles importanța reabilitării acestui segment de drum și ne-au acordat tot sprijinul pentru efectuarea cât mai rapidă a lucrărilor. Sperăm ca vremea să țină cu noi și constructorul să poată termina lucrările de egalizare, pentru ca apoi să toarne un nou covor asfaltic, așa cum a procedat anul trecut pe sectorul Dorohoi – Văculești. Domnul director Laicu și reprezentanții constructorului estimează finalizarea lucrărilor până la jumătatea lunii octombrie”, a spus deputatul Șlincu.

De asemenea, constructorii au intervenit și la cedarea de teren care a afectat sectorul de pe DN29A, Dorohoi – Vârfu Câmpului, pe un segment din pădurea de la Gorovei.

„În zonă este o alunecare de teren activă. Drumarii au decis să intervină frecvent cu lucrări de întreținere pe această cedare, până când drumul va intra într-un proces de modernizare prin care se va stabiliza și versantul. Deja s-au efectuat expertizele tehnice necesare demarării celorlalte etape ale proiectului de modernizare. Este un proces de durată, iar pentru a nu afecta traficul, drumarii vor interveni ori de câte ori este nevoie”, a mai precizat deputatul PSD Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

61235
DorohoiNews.ro, 29-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro